Percheziții ale DNA la Academia Navală Constanța

Mai multe cadre universitare de la Secția Militară a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" Constanța sunt cercetate pentru fapte de corupție, la sediul instituției și la domiciliile suspecților având loc percheziții.

Reprezentanții Academiei Navale confirmă efectuarea perchezițiilor de către procurorii DNA la secția militară. Informații preliminare în caz au sosit dinspre DNA.

“Procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în cursul anului 2016 .

În cursul zilei de 10 noiembrie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 7 locații situate în județul Constanța, din care trei locații sunt situate în sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane.

 Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”.