Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus trimiterea în judecată a unui a unui elev și a unui profesor pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, respectiv luare de mită la Bacalaureat.
Procurorii au stabilit că “în perioada mai-septembrie 2014, pe parcursul desfăşurării celor două sesiuni ale examenului de Bacalaureat, profesorul inculpat, împreună cu alte cadre didactice, prin mijloace frauduloase, a supraevaluat lucrările la disciplinele de examen cu scopul promovării de către un număr de patru candidaţi. În acest sens, prin intermediul colegilor profesori, examinatorii au primit semne şi parole transmise de la şi către candidaţi pe care aceştia le-au inserat în conţinutul lucrărilor de concurs în scopul identificării cu uşurinţă la corectare.
Pentru acordarea notelor de promovare, profesorii corectori au procedat fie la supraevaluarea lucrărilor, fie la contrafacerea scrierii prin adăugarea unor cuvinte punctate în barem, ori prin rezolvarea în integralitate a subiectelor la disciplinele reale. În schimb, intermediarii au ptetins și au primit, pentru sine sau pentru profesorii corectori, sume de bani cuprinse între 400 şi 800 euro pentru fiecare disciplină. Printre elevii care au oferit mită în sensul menționat se află și elevul inculpat în prezenta cauză.
Referitor la celelalte persoane cercetate, parte execută pedepse privative de libertate sau cu suspendare ori au încheiat acorduri de acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru faptele săvârșite, această cauză fiind disjunsă din dosarul instrumentat în cursul anului 2014 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și DGA Tulcea”.