Profa’ de română de la penitenciar

Se sună de intrare. Clasa a VII-a se pregăteşte de ora de gramatică.

Nici elevii nu sunt la vârsta pubertăţii, nici cursul nu se ţine într-o şcoală normală, ci în cea din cadrul Penitenciarului Gherla. Profesoara Dana Ciacoi intră în sala de curs. Cel mai tânăr învăţăcel al ei are 21 de ani, iar cel mai vârstnic, 54 de ani.

Când face prezenţa, răspund doar opt dintre cei 12 elevi ai clasei a VII-a. „Azi voi preda adjectivul“, se aude glasul profesoarei Ciacoi, dar elevii nu par entuziasmaţi. „Sistemul de predare e puţin diferit aici. Deţinuţii nu primesc teme şi tot ce învaţă se face doar în timpul clasei. În ora următoare reluăm pentru câteva minute noţiunile acumulate şi tot aşa“, explică Dana Ciacoi. Ea a predat la un liceu din Gherla, înainte de a fi dascălul deţinuţilor. Cele mai frecvente note din catalog sunt 5, 6 sau 7 şi, din loc în loc, câte un 4.

La 23 de ani, în clasa a Vll-a

Unul dintre elevi, în vârstă de 23 de ani, este Lucian Varga, condamnat, a doua oară în viaţă, la patru ani de închisoare pentru tâlhărie. „Anturajul m-a făcut să cad la puşcărie şi îmi pare rău. Este bine că vin la şcoală, că trece timpul mai uşor. Mai ieşi din cameră şi mai afli lucruri interesante din cărţi“, povesteşte el.

Lucian este numai unul dintre deţinuţii care, pentru a merge la şcoală, sunt plătiţi de stat cu 30 la sută din salariul minim pe economie, adică 80 de lei. Din acest an şcolar, de când a intrat în vigoare noua lege a penitenciarelor, deţinuţii de la Gherla au dat buzna la şcoală, iar numărul total al cursanţilor a ajuns la 102.

„La clasa întâi s-au înscris anul ăsta foarte mulţi şi a trebuit să îi triem“, explică comisarul Alin Fetche, directorul adjunct al puşcăriei.

Salariu de 80 de lei

Penitenciarul a cheltuit anul trecut circa 20.000 de lei pentru salariile cursanţilor. În plus, ei primesc rechizite, şi pentru fiecare semestru de studiu absolvit li se reduce pedepsa cu 30 de zile. Dacă sunt repetenţi, trebuie să returneze banii. După absolvirea celor opt clase, deţinuţii pot susţine examenul de capacitate şi se pot înscrie la liceu, la seral.