“Procurorul Vrăjitoarelor", Maximilian Bălăşescu, de la Parchetul Tribunalului Ilfov, arestat preventiv pentru 29 de zile, află astăzi dacă va fi eliberat, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Deşi şi-a reyervat dreptul de a nu da declaraţii, procurorul Bălăşescu l-a ironizat pe Traian Igaş, în ultimul cuvânt în faţa instanţei.
UPDATE 14.10: Procurorul Max Bălăşescu rămâne în arest - au decis magistraţii Curţii Supreme. La fel şi complicii săi, finul Cristian Ene şi intermediarul Marian Simirianu. Concret, Înalta Curte a respins recursul declarat de procurorul Bălăşescu şi ceilalţi doi inculpaţi, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, de a-i aresta preventiv. Decizia Curţii Supreme este definitivă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas în pronunţare în ceea ce priveşte eliberarea “procurorului Vrăjitoarelor", Max Bălăşescu.
UPDATE 9.30: Maximilian Bălăşescu a fost adus în sala de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împreună cu cei doi complici, finul Cristian Ene şi intermediarul Marian Simirianu, din clanul Cămătarilor. A intrat cu şapca pe cap şi cu gluga pe faţă. În sală, i-a făcut cu ochiul soţiei. Dosarul are nr 13 pe ordinea de zi.
UPDATE 10.15: Inculpaţii îşi menţin dreptul de a nu da nicio declaraţie. Procurorul Bălăşescu a uzat de acest drept şi în faţa procurorilor DNA, dar şi la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a decis arestarea sa preventivă.
UPDATE 10.30: Avocata lui Bălăşescu, Angela Ciurea, fost adjunct al şefului DIICOT, îşi întemeiază apărarea pe faptul că anchetatorii nu au interceptat convorbiri telefonice ale procurorului, din care să reiese participarea sa la comiterea vreunei infracţiuni, ci doar unele în care alte personae îl pomenesc. Ciurea mai susţine că nici înregistrarea ambientală, în care Bălăşescu şi denunţătorul Sebastian Dobrescu se întâlnesc în sediul Parchetului Ilfov, nu ar fi concludentă. “Dacă ambientala se referă la el, căci este neclară, ea nu reliefează nicio faptă penală, clientul meu spunând, după cum se poate observa din înregistrare, doar expresii gen Nu ştiu ce ai vorbit!, Nu ştiu dacă ai vorbit cu dumnealui!, Ce, ai înnebunit!?".
Un alt apărător al procurorului cere să se ţină cont de faptul că este vorba despre o răzbunare a vrăjitoarelor Vanessa şi Melissa, dat fiind faptul că denunţătorul Sebastian Dobrescu ar fi un apropiat de-al acestora. Acelaşi apărător aminteşte că Max Bălăşescu a instrumentat cauze celebre şi complexe, precum cele ale clanurilor Duduianu şi Sportivilor, motiv pentru care a şi beneficiat de protecţie specială din partea Ministerului de Interne, viaţa fiindu-i ameninţată în repetate rânduri şi că este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare.
UPDATE 10.45: Avocatul lui Cristian Ene ţine să declare în faţa instanţei că flagrantul a durat trei ore, între 19,30 şi 22,30, fiindcă, în tot acest timp, anchetatorii au încercat să-l determine pe clientul lui să-i ducă banii naşului său, procurorul Bălăşescu, astfel încât acesta să fie prins asupra faptului. UPDATE 10.55: Procurorul DNA de şedinţă precizează că, din înregistrarea ambientală efectuată în sediul Parchetului Ilfov, reiese clar că Bălăşescu şi Dobrescu s-au înţeles ca magistratul să primească 50.000 de euro, pentru a disjunge cauza în ceea ce-l priveşte pe denunţător, apoi a-l scoate de sub urmărire penală. Restul banilor erau destinaţi intermediarilor. Procurorul DNA mai arată că grupul acţiona premeditat, discuţiile telefonice erau guvernate de reguli stricte şi parole, iar întâlnirile aveau loc foarte repede, căci inculpaţii ştiau că sunt urmăriţi şi nu doreau ca anchetatorii să aibă timp să se mobilizeze. UPDATE 11.00: În ultimul cuvânt în faţa instanţei procurorul Bălăşescu declară că nu ar fi avut de ce să-i ceară bani denunţătorului Sebastian Dobrescu şi nici acesta nu ar fi avut niciun motiv să ofere, din moment ce nu mai avea secehstru asupra niciunui cont şi ştia că o să fie scos de sub urmărire penală. Bălăşescu spune că denunţătorii Dobrescu şi Maghiari au dorit doar să se răzbune pe el, primul fiindcă îl cercetase, iar celălalt deoarece “el nu e ofiţer de Poliţie, e cămătar". Max Bălăşescu mai susţine că atunci când a fost audiat la DNA ca martor în dosarul “prietenului" său, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, Mihai Betelie, de asemenea recent arestat, i s-a cerut să demisioneze, ceea ce ar fi refuzat. “Ce înseamnă că sunt pericol public, că dacă sunt lăsat liber mă apuc de braNconaj!?" – şi-a încheiat Bălăşescu pledoaria, cu o referire ironică la o declaraţie a ministrului de Interne, Traian Igaş. Instanţa s-a retras pentru a delibera.
Max Bălăşescu este acuzat de procurorii DNA că a pretins 50.000 de euro mită. În acelaşi caz, au fost arestaţi şi doi complici ai acestuia, Marian Cristian Ene, finul procurorului şi Marian Simirianu, acuzaţi de complicitate la luare de mită. Ei ar fi cerut 300.000 de euro de la denunţătorul Sebastian Dobrescu, cercetat în “Dosarul Vrăjitoarelor", pentru a-l scăpa. Marian Simirianu face parte din clanul Cămătarilor, el fiind deja condamnat în două dosare ale fraţilor Ion şi Vasile Balint.
În numele vrăjitoarelor
Banii ceruţi de procuror erau pentru a scăpa de acuzaţii şi pentru a ridica un sechestru pus pe bunurile unui complice al vrăjitoarelor Vanesa şi Melisa, arestate sub acuzaţia de înşelăciune şi şantaj. Numele lui Bălăşescu apare şi în dosarul fostului prim-procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 4, Mihai Betelie, arestat şi el pentru fapte de corupţie. Betelie l-ar fi atenţionat pe Bălăşescu că este în vizorul DNA şi că i s-a instalat aparatură de interceptare în birou.
Finul a intermediat şpaga
Bălăşescu, prin mai mult SMS-uri interceptate de DNA, a transmis finului său mesaje prin care stabilea o oră de "audiere", la sediul Parchetului, a unui anume "Sebastian" (Dobrescu), în cazul rudelor vrăjitoarelor. El dădea bani pentru împrumuturi cu camătă celor care apelau la rudele vrăjitoarelor. La dosar există mai multe interceptări ale unor convorbiri telefonice dintre denunţători şi intermediari, dar şi înregistrări ambientale. Totodată, există o înregistrare ambientală dintre procuror şi denunţătorul Bălăşescu, a unei discuţii care a avut loc în sediul Parchetului Ilfov, după o “audiere". Finul Ene a fost prins de procurori în flagrant, după ce a primit o primă tranşă de 100.000 de euro de la denunţător. CITIŢI ŞI:
- "Procurorul Vrăjitoarelor" știa că e monitorizat de DNA. Dar, în loc să nu ia mită, și-a luat măsuri să nu fie prins. Oana Zăvoranu nu comentează
- Max, procurorul vrăjitoarelor, arestat 29 de zile