Procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi merge la Chișinău

Sursa: LCVA | Dreamstime.com

Anterior, președintele moldovean Maia Sandu a solicitat Parlamentului European ajutor din partea statelor membre UE pentru cofiscarea bunurilor unor infractori din Republica Moldova care se află pe teritoriul UE.

Procurorul-șef european Laura Codruța Kövesi va întreprinde o vizită la Chișinău în perioada 11 - 14 iulie curent. Ea se va întâlni cu conducerea Republicii Moldova, a instituțiilor din domeniul Justiție și cu reprezentanți ai societății civile.

Delegația UE în Republica Moldova a anunțat că Laura Cotruța Kovesi va fi însoțită de Marius Bulancea, șef Unitate Operațiuni și Sprijin Colegiului, Parchetul Europan.

Laura Codruța Kovesi ocupă, din septembrie 2019, funcția de procuror-șef al Parchetului European, pe o perioadă de 7 ani.

Din 2013 până în 9 iulie 2018, ea a ocupat funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție sub conducerea Laurei Kovesi, procurorii români au descoperit cazuri grave de corupție, iar mai mulți demnitari au ajunși după gratii. Kövesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României, care, după decembrie 1989, și-a dus mandatul până la capăt.

Autoritățile moldovene au început deja să elaboreze strategii pentru a implementa recomandările venite din partea Comisiei Europene. Printre condiționalitățile UE impuse Republicii Moldova odată cu obținerea statutului de țară candidată la aderare sunt reforma justiției, combaterea corupției, reforma administrației centrale, eficientizarea procesului de achiziții publice, creșterea gradului de transparență prin implicarea societății civile în procesul de luare a deciziilor.

Anterior, șefa statului moldovean Maia Sandu a făcut un apel în cadrul unui discurs din Parlamentul European, în care a solicitat ajutor din partea statelor membre UE pentru confiscarea bunurilor unor infractori din Republica Moldova care ar fi cumpărat proprietăți și alte bunuri în mai multe state europene.  În octombrie 2020, procurorii moldoveni au trimis cereri pentru sechestru pentru proprietățile unor infractori din România, Elveția și Franța.