Procurorul Crin Bologa, propus de ministrul Justiției la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, se pronunță în favoarea desființării Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție deoarece existența ei lasă impresia că în rândul magistraților sunt foarte mulți infractori.
„Nu mi se pare normal să se creeze o instituţie de Parchet care să ancheteze numai faptele, infracţiuni săvârşite de magistraţi, ceea ce lasă impresia că în rândul magistraţilor infracţiunile sunt foarte răspândite şi de aceea am şi afirmat că este o jignire la adresa magistraţilor înfiinţarea şi existenţa acestei secţii”, a afirmat Crin Bologa.
Potrivit spuselor sale, SIIJ nu are procurori specializați pe anumite domenii și sunt într-un număr mult prea mic pentru a face față multitudinii de osare pe care le au în lucru.
„De asemenea, având în vedere numărul de procurori prevăzut de lege pentru a funcţiona, că nu se poate face faţă la multitudinea de dosare, dacă se va verifica, o să se constate că în fiecare an, de un an jumate, de când funcţionează secţia, sunt mii de dosare înregistrate la această secţie”, a mai precizat procurorul.
În acest context, Crin Bologa a afirmat că atât el cât și ceilalți colegi ai săi s-au declarat pentru desființarea SIIJ: „De când a apărut această secţie, de când au apărut modificări la legile justiţiei, poziţia mea şi a colegilor procurori din România este că această instituţie va trebui desfiinţată, întrucât nu îşi are locul în sistemul de justiţie din România”.