Fost judecător CCR, despre tăierea pensiilor speciale: „Legea, să știți că este neconstituțională”

Fost judecător CCR, despre tăierea pensiilor speciale: „Legea, să știți că este neconstituțională” Câți bani câștigă pensionarii speciali. Sume amețitoare plătite de românii de rând / Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Fostul judecător CCR, Petre Lăzăroiu, a declarat că în legea tăierii pensiilor speciale sunt câteva elemente de neconstituționalitate. Profesorul universitar mai spune că legea, care se aplică retroactiv, încalcă toate regulile de drept stabilite nu numai în România, ci peste tot în lume.

Petre Lăzăroiu, profesor universitar şi fost judecător la Curtea Constituțională a României, a reacționat după ce Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale. În opinia sa, legea tăierii pensiilor speciale ar putea cădea la Curtea Constituțională.

CCR a spus de fiecare dată că pensia este un drept câștigat

De asemenea, fostul judecător CCR a mai spus că dreptul la pensie este un drept câștigat și el poate fi diminuat doar în situații excepționale, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

„Dacă aş fi judecat eu v-aș spune din start că sunt câteva elemente de neconstituționalitate. În primul rând, legea se aplică retroactiv, ceea ce de departe încalcă toate regulile de drept stabilite nu numai în România, ci și în toată lumea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adică este vorba de neretroactivitate a legii, pentru veți observa că după intrarea în vigoare a acestei legi și în termen de șase luni se vor recalcula pe baza noilor prevederi. Curtea Constituțională s-a pronunțat de nu știu câte ori și a spus că pensia este un drept câștigat. Dreptul la pensie este un drept câștigat și el poate fi diminuat doar în situații excepționale, ceea ce nu s-a întâmplat până acum.

Acum sigur că da, nu știu cum vor aprecia judecătorii, ce va cântări mai mult în accepțiunea dumnealor. Tăiem aceste pensii și facem o economie la bugete. Nu știu, că nu este adevărat ce s-a spus că nu reprezintă 1%. Reprezintă mult mai puțin, dar trecem peste această chestiune”, a mai declarat fostul judecător CCR.

Ce spun judecătorii despre tăierea pensiilor speciale

Petre Lăzăroiu a subliniat faptul că toţi magistrații știau clar cât vor lucra în sistem şi cât vor primi la pensie, iar acum, mai spune fostul judecător CCR, toate acestea sunt spulberate pentru că vine această nouă lege.

„Magistrații, când au intrat în meserie, știau, aveau o previziune că vor lucra atâta şi că vor primi la pensie atâta și acum sunt spulberate pentru că vine această nouă lege. Ăsta este un prim aspect. Deci, despre neretroactivitate a legii, care în cazul de față este clar că retroactivează.

A doua chestiune, legea, să știți că este neconstituțională. Nu vorbesc de această lege, ci în general și nu numai prin inserarea unui articol neconstituțional, ci și prin omiterea unui articol care ar trebui pus acolo. Eu m-am uitat în seara aceasta pe niște prevederi ale legii și care spun așa că la 25 de ani vechime 80% din indemnizații, din sporuri ș.a.m.d. cu caracter de permanență, cu asta sunt de acord, s-a făcut într-adevăr, s-a ajuns unde trebuie”, mai explică profesorul universitar.

Petre Lăzăroiu: Această lege nu a fost discutată cu judecătorii, cu procurorii

Fostul judecător a mai subliniat un aspect important, şi anume: când vrei să faci o lege de-o asemenea manieră, trebuie să te asiguri că lumea a înțeles și că acceptă.

„Adică să se ia în calcul doar veniturile cu caracter permanent. Bun, dar spune așa articolul următor, că și cei care au 20 de ani vechime pot să se pensioneze și că li se taie 1% în fiecare an. Dar ce faci cu cei care au 40 de ani de activitate, deci cu mult peste 25%? Păi pe ei cum îi recompensez? Că tot la 80% rămân.

Această lege, în primul rând, nu a fost discutată cu societatea, cu organizațiile profesionale, cu judecătorii, cu procurorii. Nu mă refer, la militari, care, săracii, nici ei nu sunt într-o situație foarte fericită. Da, mă refer așa în general, când vrei să faci o lege de-o asemenea manieră, trebuie, domne, să te asiguri că lumea a înțeles și că acceptă”, a declarat Petre Lăzăroiu la Antena 3 CNN.