Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat joi că, în prezent, pe rolul tuturor parchetelor din ţară, mai sunt aproximativ 900 de dosare deschise în 2012 privind referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.
'În prezent mai sunt pe rol circa 900 de dosare penale la toate parchetele din toată ţară. Au fost parcă 2.000 şi ceva şi au fost soluţionate 1.000 şi ceva, (...) cu diferite soluţii care erau prevăzute în rechizitorii, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală. (...) Majoritatea cu neînceperea urmăririi penale', a afirmat Niţu, la sosire la CSM, citat de Agerpres.
El a explicat că la nivelul PÎCCJ s-a făcut o analiză, fiind solicitate tuturor parchetelor să comunice stadiul acestor dosare, şi că a rezultat că soluţiile date au fost legale.
'Noi am făcut o analiză. Am solicitat tuturor parchetelor să ne comunice stadiul acestor dosare şi au procedat fiecare pe palierul pe care îl aveau, inclusiv la o analiză, şi ne-au comunicat că soluţiile date sunt legale, temeinice', a arătat şeful Ministerului Public.