Rapoarte vechi arată cum a fost posibil ca procurorii de la Ploiești și Bihor să-și facă de cap în Justiție. Editorial de Simona Ionescu

Rapoarte vechi arată cum a fost posibil ca procurorii de la Ploiești și Bihor să-și facă de cap în Justiție. Editorial de Simona Ionescu

Zi de zi descoperim lucruri inimaginabile despre modul în care unii procurori, judecători sau decidenți politici au înțeles să îndeplinească actul de justiție. În decembrie 1989, românii au ieșit în stradă și pentru a curma abuzurile sistemului opresiv al Miliției, Procuraturii, Justiției și Securității, dar mai ales să pună capăt fricii că poți ajunge după gratii doar pentru că ai supărat pe cineva din partid sau din instituțiile de forță. Acum, în ultimii ani, descoperim fapte extrem de grave ale unor grupări de procurori ca Negulescu, Onea, Man, Ardelean, Eva, Papici etc. și, în ciuda unor evidențe (înregistrări, documente, fotografii, mărturii, anchete ale altor procurori), sunt voci care încearcă să convingă opinia publică de faptul că se vrea distrugerea unei justiții drepte și performante, care a încercat să curețe țara de corupți.

Toată lumea cu minte clară vrea această curățenie. Problema este dacă oameni din instituțiile statului pedepsesc corupții prin mijloace legale. Iar acțiunile din ultimii trei ani ne-au arătat că aproape toată construcția sistemului judiciar a fost clădită pe nisipuri mișcătoare.

Așa cum am mai scris, oamenii puși în funcțiile de conducere ale instituțiilor cu atribuții în înfăptuirea actului de justiție fie au înțeles prost indicațiile Comisiei Europene, fie deliberat au creat un sistem represiv și au aplicat niște metode care să le asigure vizibilitate progresivă și promovări în carieră.

Întrebarea legitimă pe care și-o pune orice om care află despre umilințele la care erau supuși inculpații cercetați de procurorii de la DNA Ploiești sau Bihor este invariabilă: De unde a început nebunia asta?

Ne puteți urmări și pe Google News

E un răspuns greu de dat. Am căutat în arhive documente din perioada de început a luptei anticorupție, atunci când Uniunea Europeană ne bombarda cu MCV pe Justiție, iar politicienii noștri își luau angajamente peste angajamente. Mă refer la perioada 2008-2015. Veți constata puținele rezultate care au dus, însă, la compromiterea Justiției și a țării, căci, prin scandalul susținut, România a ajuns să fie percepută ca cel mai corupt stat din Europa.

Construcția noului mecanism de justiție a debutat cu completarea colectivelor de magistrați. În 2008, ministrul Cătălin Predoiu a apelat la un sondaj de opinie cu titlu „Barometru sistemului judiciar românesc”. Cercetarea sociologică făcea parte dintr-un proiect al Institutului pentru Politici Publice și Institutul Național al Magistraturii, proiect finanțat de UE prin programul PHARE 2005 - Consolidarea Democrației în România.

Din acest sondaj am aflat că magistrații chemați să facă justiție sub bagheta ministrului Cătălin Predoiu și a procurorului general Laura Codruța Kovesi nu erau chiar profesioniștii sistemului. „60% dintre judecătorii și procurorii repondenți au intrat în sistem fără a absolvi cursurile de formare inițială ale Institutului Național de Magistratură și că peste jumătate din ei (61,2% judecători și 53% procurori) au fost anterior consilieri juridici, iar o treime, avocați”, se consemna în cercetarea sociologică.

Cea mai stringentă treabă era lupta împotriva corupției. De aceea toate forțele s-au concentrat pe această temă și s-au pus bazele unui sistem de lucru. Astfel, în 2011, într-un raport trimis Parlamentului European privind progresele realizate de România se consemna:

„Autoritățile române au hotărât să revizuiască sistemul judiciar și procedurile de achiziții publice și să facă o evaluare a politicii de combatere a corupției, deși această revizuire nu se numără printre obiectivele de referință ale MCV. În aceeași perioadă, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a avut o activitate tot mai convingătoare în ceea ce privește anchetarea cazurilor de corupție la nivel înalt”.

Ce obiective raportau că își propuseseră mai marii sistemului în 2011 și ce am aflat că s-a făcut în anii care au urmat?

„În mai multe cazuri importante lal nivel înalt, s-au înregistrat amânări în instanță de mai mulți ani și nu s-a avansat decât într-o mică măsură spre soluționare în această perioadă”.

Cu Kovesi la conducerea DNA din 2012, dosare din 2007-2010 zăceau prin sertare și erau scoase atunci când era interes de „decapare”, a dezvăluit presa în ultimii ani.  

„Lupta împotriva corupției ar trebuil să rămână o prioritate majoră și ar trebui coordonată prin intermediul unei noi strategii anticorupție, care să fie globală și solidă”.

Se pregătea formarea Binomului DNA-SRI și apariția protocoalelor.  

„Trebuie adoptate măsuri urgente pentru îmbunătățirea sistemului de recuperare a produselor infracțiunii, a urmăririi în justiție a cazurilor de spălare de bani, precum și a protecției împotriva conflictului de interese în gestionarea fondurilor publice. Trebuie obținute rezultate mai bune în ceea ce privește confiscarea bunurilor a căror proveniență nu poate fi justificată și aplicarea unor sancțiuni în cazurile de incompatibilitate”.

Propuneri corecte, așteptate. Dar… Să ne amintim că s-au materializat foarte puține confiscări, invocându-se tot felul de motive?! Turnul de televiziune al lui Dan Voiculescu continuă și azi să se năruie din cauză că e părăsit, iar sediul din Băneasa e tot gol, de ani de zile, iar firma pusă să păzească bunul confiscat doar pe hârtie este plătită din bani publici. Despre incompatibilitate și cercetările ANI, să ne amintim doar despre celebrele dosare făcute lui Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi și Klaus Iohannis.  

„România ar trebui să creeze un cadru de cooperare cu autoritățile judiciarel și cu societatea civilă pentru a facilita modificările structurale care trebuie aduse sistemului judiciar”.

A fost momentul în care în lanțul sistemului au fost introduse și fundațiile agreate și care au căpătat statutul de „societate civilă”, un real sprjin pentru activitatea DNA din mandatul Laurei Codruța Kovesi deoarece confereau credibilitatea necesară justițiabililor și, mai ales, presei.

Rapoartele Comisiei Europene au suflat bine în pânzele pocurorilor noștri, iar anii care au urmat s-au lăsat și cu laude și cu fonduri.  

„Ministerul Justiției a instituit structuri menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor și care par să fi impulsionat procesul în pofida numărului lor redus. Este important să se asigure furnizarea resurselor corespunzătoare pentrul buna punere în aplicare a strategiei. În plus, o serie de proiecte anticorupție sunt finanțate din fonduri ale UE, inclusiv în cadrul Ministerelor Educației, Sănătății și Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.”

(Raport MCV, ianuarie 2013),  

„Proiectele concrete de prevenire a corupției din cadrul ministerelor,l unele finanțate din fonduri ale UE și de organizații neguvernamentale, vor continua să contribuie în mod util la lupta împotriva corupției în cadrul administrației.” (Raport MCV, ianuarie 2016).

Ce spuneau statisticile europene despre corupția din țara noastră în urmă cu 3 ani?

În 2015, Transparency International a realizat un studiu și un clasament al Indicelui de Percepție a Corupției (IPC). Câteva date publicate într-un document emis de Ministerul Justiției (Raport privind implementarea Strategia Națională Anticorupție) arată că, la nivel european, România nu era percepută ca una dintre cele mai corupte țări, situându-se la jumătatea clasamentului.

„Referitor la modalitățile de manifestare a corupției, unul din patru cetățeni ai UE consideră că este acceptabil să oferi un cadou (23%) sau să faci o favoare (26%), iar aproape unul din șase respondenți (16%) apreciază că este acceptabil să oferi bani pentru a obține ceva de la administrația publică sau de la sistemul public de servicii”. Mai permisibili cu corupția decât românii sunt lituanienii, croații, bulgarii, cehi, ba chiar și austriecii și italienii.