PROCURORII MILITARI au RIDICAT probe privind SUBSTANȚELE CHIMICE folosite de JANDARMI

Procurorii miltari de la Parchetul General a anunţat că au ridicat de la Jandarmeria Română documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite la protestul de vineri şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice.

Într-un comunicat al Parchetului General se arată: "Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind tipul gazelor lacrimogene folosite de către Jandarmeria Română în timpul evenimentelor violente ce au avut loc în ziua de 10 august 2018 şi, respectiv, în noaptea de 10/11 august 2018, cu ocazia manifestaţiei din Bucureşti, Piaţa Victoriei, precum şi starea de îngrijorare produsă în rândul persoanelor participante la miting şi care au fost expuse substanţelor folosite, pentru a da posibilitatea analizării şi stabilirii existenţei sau inexistenţei unor consecinţe medicale, arătăm următoarele: În cursul zilei de astăzi, 16 august 2018, procurorii militari au ridicat, în temeiul ordonanţei, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, documentele privind substanţele chimice deţinute şi folosite cu ocazia intervenţiei, precum şi mostre de muniţie neletală şi substanţe chimice", transmite Agerpres.

Potrivit procurorilor militari, muniţia neletală şi gazele lacrimogene folosite au "certificat de calitate şi garanţie", precum şi "declaraţie de conformitate".