Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța s-au raliat celor peste 1300 de magistrați din România, judecători și procurori, care solicită Ministrului Justiției încetarea oricăror proceduri privind revocarea din funcție a procurorului general Augustin Lazăr, având în vedere motivele neîntemeiate ce au fost invocate pentru susținerea unui astfel de demers.
Invocarea de motive precum, critica adusă în spațiul public unor propuneri legislative ca fiind deficitare, nu poate fi primită, având în vedere că însăși Curtea Constituțională a României a constatat că respectivele modificări legislative încalcă dispozițiile Constituției, confirmând astfel argumentele Procurorului General. â
În același timp, ignorarea în mod constant al avizului, chiar și consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii, este de natură să eludeze garanțiile de independență ale Ministerului Public.
Premisa unei judecăți independente și imparțiale este dată de o anchetă independentă și imparțială, iar acest lucru nu se poate întâmpla decât prin eliminarea influenței factorului politic.
Comunicatul este adunat de prim-procurorul PJC Viorel Teliceanu.