Fostul director al Direcţiei Operaţionale din Aeroportul Băneasa „Aurel Vlaicu'', Bogdan Ion Mitruţ, a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Bogdan Ion Mitruţ, la data faptei director al Direcţiei Operaţionale din Aeroportul Băneasa -„Aurel Vlaicu”, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, şi a altei persoane fizice, sub control judiciar, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis pe masa judecătorilor că, în perioada februarie - aprilie, persoana fizică, beneficiind de ajutorul directorului Bogdan Ion Mitruţ, ar fi pretins şi primit de la administratorul unei firme (martor în cauză) sumele de 5.000 lei şi 25.000 euro, ce reprezentau un comision de 10% din valoarea totală a sumei facturate de societate pentru o serie de lucrări executate în cadrul unui contract de mentenanţă şi reparaţii încheiat cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA.
Anchetatorii spun că suma de 25.000 euro ar fi fost primită la data de 14 aprilie, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
„Inculpatul ar fi pretins şi primit banii respectivi pentru ca, în schimb, să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se înţeleagă că o are, prin intermediul directorului Mitruţ Bogdan Ion, asupra conducerii companiei naţionale, astfel încât firmei să îi fie făcute plăţile restante pentru lucrările executate", se arată într-un comunicat al DNA.
În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra sumei de 5.000 lei (reprezentând prima tranşă de bani primiţi de inculpatul persoană fizică), în vederea restituirii către omul de afaceri.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.