Procurorii au tranșat scandalul momentului: ”Lingurița de împărtășire nu este penală”

Procurorii au tranșat scandalul momentului: ”Lingurița de împărtășire nu este penală”

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus clasarea unei cauze care viza o plângere penală înaintată de o asociație împotriva arhiepiscopului Teodosie al Tomisului și a alțor doi preoți, acuzați de săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Cea care a făcut plângere împotriva IPS Teodosie și altor doi preoți, pentru faptul că au oficiat Sfânta Împărtășanie cu aceeași linguriță și același potir, este ”Asociația pentru Libertatea de Conștiință”.

Arhiepiscopia Tomsiului informează, marți, că, în urma cercetărilor, Parchetul a constatat că în evidența DSP Constanța nu au fost identificate cazuri de infectare cu noul coronavirus care „să fi fost legate de oficierea slujbelor religioase” și nici nu au existat suspiciuni de infectare în rândul preoților din cadrul Arhiepiscopiei Tomisului.

Totodată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a mai constatat că infracțiunea prevăzută de Codul Penal nu a fost săvârșită de către reprezentanții Bisericii, întrucât aceștia nu au încălcat măsuri stabilite expres prin lege.

Ne puteți urmări și pe Google News

”În astfel de situații, analiza juridică prevede necesitatea existenței unor măsuri de prevenire sau combatere a bolii cu caracter imperativ și nu caracter de recomandare. Prin urmare, recomandările diverselor instituții nu pot constitui bază legală pentru încălcarea unui articol din Codul penal”, susține Arhiepiscopia Tomisului.

”Parchetul a mai constatat și faptul că aspectele religioase și medicale, invocate în plângerea penală de domnul Emil Moise, nu sunt de natură penală.

În consecință,  Parchetul a dispus „clasarea cauzei privind denunțul formulat  de către Asociația „Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință”,  prin reprezentant legal Emil Moise, pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor întrucât fapta nu este de natură penală”, concluzionează Arhiepiscopia Tomisului.