Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe durata urmăririi penale față de inculpatul Valentin Cârstea, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un tânăr.
Procurorul se face vinovat de două infracţiuni de luare de mită, fals intelectual, trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale), respectiv complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale).
În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii au reținut că pe 5 februarie 2014, procurorul Valentin Cârstea, în calitate de cadru didactic (conferențiar) la Universitatea Europeană „Drăgan” din municipiul Lugoj, ”a promovat o persoană, denunțător în cauză, la disciplina pe care o preda, fără ca denunțătorul, student la unitatea de învățământ menționată, să se prezinte efectiv în data şi locul susţinerii acestui examen”. În același context, inculpatul a completat documentele de examinare cu nota opt acordată studentului, prin aceasta atestând falsa realitate că studentul s-ar fi prezentat la susţinerea examenului şi că, în urma verificării, ar fi constatat că nivelul cunoştinţelor acumulate de student la acea disciplină s-ar impune a fi apreciate cu nota 8. ”Anterior, în cursul lunii august 2013, în urma unei înţelegeri cu denunțătorul și apoi la data de 23 decembrie 2013, inculpatul Cârstea Valentin s-a angajat faţă de denunţător că va desfăşura activităţi persuasive pe lângă alte cadre didactice din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Europene „Drăgan” din Lugoj, astfel încât să le determine să îl promoveze ilegal pe denunţător la toate examenele pe care acesta urma să le susţină de-a lungul anilor de studii, inculpatul având reprezentarea împrejurării că studentul nu intenţionează şi nici nu se va pregăti la disciplinele de studiu pentru ca, pe baza propriilor cunoştinţe dobândite, să poată promova acele examene. În schimbul demersurilor descrise mai sus, inculpatul Cârstea Valentin a primit de la denunţător foloase materiale. De asemenea, inculpatul Cârstea Valentin a primit un laptop de la denunţător, în schimbul soluţionării favorabile a unei cauze penale aflate în instrumentarea magistratului. În final, inculpatului Cârstea Valentin i-a fost remis un televizor color, în valoare de 2.969 lei, atât pentru promisiunea de a soluţiona favorabil un dosar penal, cât şi în completarea foloaselor deja remise în lunile august şi decembrie 2013, în legătură cu promovarea, de către denunţător, în mod fraudulos, a tuturor examenelor din anul I”, se arată în rechizitoriul procurorilor. În sarcina inculpatului Cârstea Valentin s-a reţinut şi infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată, constând în mijlocirea contactului între denunţător şi un avocat, cadru didactic la aceeaşi instituţie de învăţământ superior, în scopul ca acesta din urmă, exercitându-şi fraudulos atribuţiunile de titular de catedră, să îl promoveze pe denunţător la examenele susţinute în datele de 12 martie și 16 octombrie 2014, ocazii cu care denunţătorul i-a şi remis avocatului foloase (o sticlă cu wisky şi un set constând într-o sticlă de cristal pentru băuturi şi şase pahare din cristal).
La data de 23 octombrie 2014, inculpatul Cârstea Valentin a mai primit de la acelaşi denunţător bunuri în valoare de 4.374 lei.
Contravaloarea totală a obiectelor remise inculpatului în perioada august 2013 – octombrie 2014, în scopurile mai sus arătate, a fost de aproximativ 9.000 lei ( aparate electrocasnice, electronice și produse alimentare).