Procuror cheie face dezvăluiri BOMBĂ! Se face lumină în privința rehnicilor, abuzurilor și intereselor!

Într-un interviu acordat Antena 3, procurorul Daniel Bucuru, de la Parchetul Sinaia a făcut lumina în privința tehnicilor, abuzurilor, intereselor care au stat în spatele decapării chiar a unor procurori.

„Dosarul a început în februarie 2016, atunci când la DNA Ploiești au fost duși forțat doi oameni. Una dintre ele a fost luată din Câmpina de Negulescu. În fața lui Negulescu nu comenta nimeni. Nici măcar Lucian Onea. Negulescu e o fire colerică, se enervează foarte ușor, nu acceptă să fie contrazis. Șefii lui știau ce face și avea sprijin. Suspectez că oricum Negulescu avea o bună colaborare cu SRI. Începusem cu acest martor protejat. El era nașul unui procuror SRI, credeți că e o simplă coincidență?  Condamnarea mea, vă spun cu mâna pe inimă, a fost comandată. Ei aveau puterea să ia judecătorul din sală. Judecătorii erau amenințați și ei”, a declarat Daniel Bucru, pentru Antena 3.