Despre falsul juridic și politic uriaș care a fost Procesul Ceaușescu am scris în ultimii 30 de ani în numeroase rînduri.
Procesul de la Tîrgoviște m-a preocupat atît ca Istoric al clipei, cît și ca Istoric.

Sînt primul lider de opinie din România care a denunțat procesul drept o parodie sinistră și a încercat să descopere ce interese enorme atît interne, cît și externe au intrat în joc pentru eliminarea fizică a lui Nicolae Ceuașescu, fostul președinte al României, cu prețul incredibil al compromiterii poporului român ca popor sălbatic, care-și omoară șeful statului în ziua de Crăciun și folosește Justiția pentru a da spoială legală unui asasinat. Comentariul prin care demontam sinistra parodie judiciară a fost publicat în ZIG-ZAG Magazin, 3-10 mai 1990 sub titlul DREPTUL LA APĂRARE. PARODIA UNUI PROCES. 

 

Rechizitoriul Parchetului, din care redau fragmentele dedicate Procesului de la Tîrgoviște confirmă spectaculos din punct de vedere oficial teza mea din mai 1990, teză pentru care la vremea respectivă am luat numeroase bastoane în spinare.

Ion Cristoiu, în Zig- Zag Magazin, 3-10 mai 1990
Procesul Ceauşeştilor a fost o sinistră parodie judiciară

Ca şi autorul articolului din Le Monde, ne întrebăm şi noi de ce a difuzat Televiziunea Română versiunea aşa-zis integrală a procesului Ceauşeştilor? Această nouă istorie de pe micul ecran n-a adus nimic nou în raport cu cea anterioară. Ba mai mult, prin trecerea timpului, ea a pus la dispoziţia inculpatului Nicolae Ceauşescu noi argumente favorabile. Afirmaţia fostului conducător privind lovitura de stat sună azi, cînd tinerii demonstranţi strigă, Iliescu s-a aflat/ Lovitura ta de stat, mult mai convingătoare decît în acel confuz sfîrşit de decembrie. O dată cu trecerea timpului naivităţile noastre revoluţionare au dispărut treptat-treptat. Aspra confruntare cu politicianismul de fiecare zi ne-a strecurat în suflet vicleana presupunere că mişcarea n-a fost atît de spontană pe cît am crezut noi, cei care în după-amiaza lui 22 decembrie ne-am luat autobasculanta şi ne-am apucat să bîntuim Bucureştiul arătînd noilor noştri prieteni, miliţienii, semnul V, de la Victorie. Nici faptul că abia acum, o dată cu această versiune, ne sînt prezentaţi principalii actori ai întîmplării nu pledează pentru cei aflaţi la putere. Despre unii ştim suficiente lucruri pentru ca implicarea lor în proces să ne apară într-o altă lumină. Aşadar, dacă la mijloc nu e intenţia unei manevre subtile (discreditarea lui Gică Popa, de exemplu), atunci decizia Televiziunii e o gafă, una dintre nenumăratele gafe cu care ne-a obişnuit în ultimul timp această instituţie sfîşiată între datoria profesională de a fi obiectivă şi obligaţia remunerată de a sluji pe cei aflaţi la putere. A fost o gafă, nu numai pentru că a stîrnit în întreaga lume întrebări stînjenitoare privind vinovăţia lui Nicolae Ceauşescu, dar şi pentru că a demonstrat, o dată în plus, ipocrizia comunismului cu faţă umană.

Aşa cum, de altfel, întreaga presă occidentală a scris, procesul Ceauşeştilor a fost o sinistră parodie judiciară. S-a văzut imediat, în întreaga lui organizare şi desfăşurare, ce-şi propune a fi comunismul cu faţă umană în raport cu comunismul pur şi simplu. Comunismul i-ar fi împuşcat pe cei doi fără milă. Comunismul cu faţă umană e mai subtil. El nu împuşcă pur şi simplu. El împuşcă numai după proces. O parodie de proces, desigur. Comunismul foloseşte cenzura presei pentru a înăbuşi libertatea de expresie. Comunismul cu faţă umană e mult mai deştept. El pune pe tipografi să nu-ţi mai culeagă articolele pe motiv că acestea nu împărtăşesc punctul lor de vedere. Stalinismul trimitea împotriva demonstranţilor Poliţia şi Armata. Comunismul cu faţă umană aţîţă împotriva protestatarilor cete de aşa-zişi muncitori înarmaţi cu răngi. Apărătorii occidentali ai drepturilor omului pot fi mulţumiţi. Comunismul cu faţă umană respectă libertăţile fundamentale. El poate beneficia, aşadar, de banii şi de tehnologia putredei societăţi de consum.

Istoriceşte privit, procesul Ceauşeştilor apare perfect logic. O trăsură definitorie a comunismului constă în efortul de a se salva ca sistem decimîndu-şi oamenii. Excepţie făcînd Lenin, nici un conducător de partid comunist n-a fost scutit, o dată mort sau înlăturat, de denigrarea politică şi morală. Această situaţie derivă mai întîi din nevoia de a demonstra că dezastrul anterior îşi are originea nu în sistem, ci în deficienţele de personalitate ale fostului lider. Masele populare trebuie să fie amăgite că noul conducător, care nu se va abate de la doctrina comunistă, cum a făcut celălalt, va aduce în sfîrşit mult visata prosperitate. În acelaşi timp dezvăluirea crimelor comise de liderul anterior e o primă şi necesară etapă în crearea noului cult al personalităţii. Gloria fostului conducător e stînjenitoare pentru soclul care i se pregăteşte deja actualului fruntaş comunist.

Anul 1989 a fost, în Est, concretizarea acestui mecanism. Pentru a se salva, comunismul, devenit peste noapte cu faţă umană, şi-a sacrificat nemilos conducătorii: Brejnev, Jivkov, Honneker. Aşa cum s-a întîmplat şi în 1956, această primă concesie făcută maselor populare a fost breşa prin care a dat năvală fluviul anticomunist. Atunci, în 1956, spărtura a fost astupată cu tancurile chemate în ajutor de comuniştii înspăimîntaţi că pierd definitiv partida. Se va întîmpla acelaşi lucru şi cu breşa din 1989? Executarea lui Nicolae Ceauşescu se înscrie în acest proces tipic. În 1965, Nicolae Ceauşescu a aruncat pe seama fostului lider, Gheorghe Gheorghiu-Dej, întreaga responsabilitate a dezastrului comunist. În 1989 reprezentanţii comunismului cu faţă umană au pus toată vinovăţia pe umerii lui Nicolae Ceauşescu. La acest efort disperat de a salva comunismul prin sacrificarea slujitorilor lui cei mai zeloşi şi-a adus contribuţia şi înverşunarea presei noastre de a-l înfăţişa pe Nicolae Ceauşescu drept un iresponsabil care-şi propusese conştient să ducă ţara la dezastru. Deficienţele personalităţii lui Nicolae Ceauşescu au contat enorm în procesul de degradare a vieţii noastre economice şi politice. Aceste deficienţe n-ar fi avut însă nici un efect dacă sistemul comunist n-ar fi astfel constituit încît să transfere asupra unei întregi ţări şi cea mai mică eroare a celui aflat în fruntea ei. Se poate spune chiar că Nicolae Ceauşescu a fost victimă a sistemului pe care l-a slujit fanatic pînă în ultimele clipe. Cum excelent sesiza Ion Pacepa, într-un interviu, fostul preşedinte a încercat, în anii 1968-1971, un fel de perestroika. El şi-a dat seama însă că a merge mai departe cu liberalizarea începută însemna punerea la îndoială a însuşi sistemului. Şi atunci a ales calea împingerii pînă în pînzele albe a dominantelor comunismului. Efectele acestei alegeri i-au fost fatale.

Această concluzie – că procesul Ceauşeştilor a fost unul tipic stalinist – ar fi fost imposibil de formulat în ziua difuzării primei versiuni. Închişi în case de teama teroriştilor, îl credeam întru totul pe judecător cînd îl acuza pe fostul secretar general că în Piaţa Palatului se trage în popor din ordinul lui. Între timp, noi ne-am dat seama că în Piaţa Palatului nu s-a tras un glonte măcar împotriva liderilor aflaţi în balconul luminat. Teroriştii pentru care a fost acuzat Nicolae Ceauşescu par a se fi evaporat. Cine a tras după 22 decembrie în populaţia civilă rămîne una dintre întrebările neliniştitoare ale momentului. Atunci, în decembrie, ştiam cu toţii că e vorba de o versiune prescurtată. Ne gîndeam, sesizînd caracterul sumar al procesului, că din raţiuni superioare, anumite elemente (probe, răspunsuri ale inculpaţilor) nu puteau fi date publicităţii. Credeam că versiunea integrală ne va convinge definitiv, prin sporul de date, de vinovăţia Ceauşeştilor. Iată însă că această versiune cvasi integrală n-a adus nimic nou. Ne dăm seama acum, stupefiaţi, că procesul s-a desfăşurat exact aşa cum l-am văzut în decembrie. Cu un judecător pus pe insultarea inculpaţilor, înlocuind textul juridic precis cu un discurs propagandistic ceauşist, cu un procuror total ignorant la capitolul probe, el însuşi curios să afle de la acuzaţi argumente pentru a cere condamnarea la moarte, cu nişte avocaţi dezgustători în aroganţa lor nejustificată.

Conducătorii de azi au înfăţişat actualul regim drept unul al democraţiei absolute. Dar această nouă societate, înfăţişată drept europeană, şi-a început existenţa printr-un proces de tip stalinist. Fireşte, s-ar putea argumenta că, indiferent de desfăşurarea procesului, sentinţa a fost dreaptă. Soţii Ceauşescu şi-au meritat pedeapsa. Dar cine-mi garantează mie, cetăţean simplu, că un proces asemănător nu va fi intentat şi împotriva unor oameni nevinovaţi. Tribunalul care i-a condamnat pe Ceauşeşti a plecat de la premisa că n-are nici un rost să se mai preocupe de respectarea dreptului la apărare, o dată ce vinovăţia celor doi era de la sine înţeleasă. Dar cine-mi garantează mie, cetăţean simplu, că aceeaşi atitudine nu se va repeta şi în cazul meu?

Esenţa democraţiei constă în garanţia că indiferent cine ar fi inculpatul, că oricît de mari ar fi crimele comise de acesta, el are dreptul la respectarea tuturor normelor legale. Această axiomă dă cetăţeanului simplu încrederea că el nu va putea fi condamnat pe nedrept. Putem fi siguri noi de asta după ce am văzut parodia de justiţie din procesul soţilor Ceauşescu?

P.S. De-a dreptul insultător faptul că R.T.V.L. a găsit de cuviinţă să ne prezinte o versiune cenzurată, în timp ce publicul francez a beneficiat de una integrală. Deosebirea dintre bun pentru afară şi bun pentru intern se pare că funcţionează în continuare.”

*

Pe 10 aprilie 2019, Radu Portocală, autorul celebrei cărți „Autopsia unei lovituri de Stat” mi-a trimis un email cu o captură de ecran și următorul text: „Nu peste mult, 30 de ani… Traduceam «procesul» pentru Antenne 2 și aproape că ne priveam în ochi”. I-am trimis un email prin care l-am întrebat „Pot prelua pe cristoiublog.ro această capture precizând că mi l-ați trimis dvs?”. Radu Portocală mi-a răspuns: „Bineînteles, Domnule Cristoiu. E o amintire. M-a întrebat cineva dacă am trăit acele momente ca pe o revanse. Am răspuns că nu. Le-am trăit cu rușine. În primul rind, pentru că bunicul meu a fost un mare avocat și știu că n-ar fi suportat o astfel de mascaradă. În al doilea rînd, pentru că am avut certitudinea că ele anunțau ceva ce nu avea să fie cum sperasem. Am avut dreptate”.

Rechizitoriul în Dosarul Revoluției, 5 aprilie 2019:
Nicolae Ceaușescu a fost asasinat prin intermediul unui proces penal simulat

„Istoric privite lucrurile, România este singura ţară din Europa în care, după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, un şef de stat a fost executat în urma unui simulacru de proces. Se mai evidenţiază că execuţia a avut loc într-o unitate a armatei, sub directa organizare a celui numit cu trei zile înainte în funcţia de ministru al apărării, tocmai de persoana executată – fostul comandant suprem al forţelor armate, Ceauşescu Nicolae.

Decretul privind instituirea Tribunalului Militar Extraordinar de judecare în regim de urgenţă a faptelor săvârşite de Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena a fost redactat şi semnat de Iliescu Ion la data de 24 decembrie 1989. Este important de semnalat faptul că Iliescu Ion a semnat acest decret în calitate de preşedinte CFSN cu toate că, în mod oficial această calitate a fost dobîndită la data de 26 decembrie 1989 (Monitorul Oficial, Partea I, nr.4 din 27 decembrie 1989). Mai mult, Constituţia României nu a fost abolită astfel încît Iliescu Ion nu avea dreptul constituirii unui Tribunal Militar Extraordinar.

Dacă Ceauşescu Nicolae şi Elena ar fi fost supuşi unei judecăţi cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, anumite aspecte despre conspiraţia ante-decembristă şi protagoniştii ei filosovietici ar fi fost devoalate. Pentru grupul politico-militar ce a preluat puterea prin inducere în eroare în 1989, această posibilitate ar fi fost în mod cert dăunătoare. A fost probată intenţia lui Iliescu Ion de a ascunde sau bagateliza preexistenţa unui grup ce a urmărit răsturnarea de la putere a preşedintelui Ceauşescu Nicolae, însă cu rămînerea României în sfera de influenţă a URSS.

Preşedintele Ceauşescu Nicolae era informat despre antecedentele persoanelor care au preluat puterea politico-militară în decembrie 1989. (…)

Pe cale de consecinţă, o primă motivaţie a executării cuplului Ceauşescu o reprezintă ascunderea realităţii conform căreia puterea politico-militară în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din nomenclaturişti marginalizaţi de Ceauşescu Nicolae şi militari prosovietici (cu studii în URSS), care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului.

(…)

Prin dezinformare şi diversiune, imaginarului duşman securist-terorist i s-a atribuit şi un scop fals: eliberarea preşedintelui Ceauşescu Nicolae şi readucerea lui la putere. Fără atribuirea acestui scop, raţiunea de a fi a acestui duşman securist nu ar fi fost logică şi explicabilă. Totodată, în lipsa scopului fictiv nu ar fi fost posibilă argumentarea judecării şi executării cuplului prezidenţial.

Aşadar, un al doilea motiv al executării soţilor Ceauşescu îl constituie necesitatea grupării ajunse la putere să se manifeste coerent în acţiunea diversionistă, acţiune care a avut drept scop inclusiv legitimarea politică. (…)

Desfăşurarea procesului penal simulat, fără asigurarea drepturilor procesuale elementare, este bine cunoscută, fostul şef de stat nu a recunoscut dreptul completului de judecată de a-l judeca şi a solicitat în repetate rînduri să fie judecat de Marea Adunare Naţională. În cele din urmă, el şi Ceauşescu Elena au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare, fără posibilitatea exercitării căii de atac, iar apoi executaţi în incinta UM 01417 Tîrgovişte.

(…) Pe cale de consecinţă, prin raportare la toate cele mai sus invocate, se concluzionează că uciderea la 25 decembrie 1989 a cuplului Ceauşescu Nicolae şi Elena, după supunerea acestora la un proces penal fără respectarea drepturilor procesuale elementare, a făcut parte integrantă din inducerea în eroare exercitată de grupul politico-militar (vîrfurile decizionale ale CFSN şi ale MApN) ajuns la putere în stat şi a avut drept scop legitimarea în faţa poporului român, ascunderea filosovietismului şi preconstituirii acestei puteri. 

Prin dezinformări şi diversiuni s-a creat conjunctura falsă necesară pentru a putea fi eliminaţi fizic Ceauşescu Nicolae şi Elena. Mijlocul prin care s-a realizat acest asasinat a fost cel al unui proces penal simulat în urma căruia fostul cuplu prezidenţial a fost executat.

Te-ar putea interesa și: