Procurorii cer condamnarea la 13 ani de închisoare pentru notarul Cornelia Roxana Oprescu, cea care i-a eliberat în mod ilegal Aspasiei Dumitrescu certificat de moştenitor al lui Ion Vernescu, aceasta păcălindu-l pe Gigi Becali cu 1 milion de euro.
Notarul Cornelia Roxana Oprescu se află în detenţie din 2011, când a fost condamnată la 8 ani şi 6 luni de închisoare într-un alt dosar, pentru fapte similare. Procurorul de şedinţă a cerut, vineri, la ultimul termen al procesului, aplicarea unui spor de 4 ani şi jumătate de închisoare pentru Cornelia Roxana Oprescu, iar în privinţa Aspasiei Dumitrescu a solicitat încetarea procesului penal având în vedere că aceasta a decedat. Curtea de Apel Bucureşti se va pronunţa în acest dosar pe 15 iulie, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Instanţa supremă.
În 2006, Gigi Becali a luat o „ţeapă” de 1 milion de euro după ce a cumpărat drepturile litigioase de la Aspasia Dumitrescu, crezând că va putea revendica Casa Vernescu. Certificatul de moştenitor era unul fals, emis cu încălcarea legii de Cornelia Roxana Oprescu, iar Casa Vernescu este a statului român din 1908.
Notarul a declarat, ieri, în faţa instanţei că a cedat insistenţelor Roxanei Jianu, avocata Aspasiei Dumitrescu.
„Cornelia Roxana Oprescu: Este adevărat că am primit de la Camera Notarilor notificare că succesiunea după Nedelcu Annemarie (n.r. – persoana care a legat-o pe Aspasia Dumitrescu de Ion Vernescu) a fost dezbătută, dar am continuat procedura la insistenţele avocatei Roxana Jianu, pentru că am considerat că ea ştie mai bine..
Judecător: Dar dvs. eraţi notar, iar ea avocată. La insistenţele cuiva aţi fi eliberat orice act?!
Cornelia Roxana Oprescu: ...
Judecător: În ce au constat insistenţele? V-a şantajat? V-a dat ceva?
Cornelia Roxana Oprescu: Insistenţele au fost exclusiv verbale. Eram notar de doi ani.
Judecător: Unde aţi greşit?
Cornelia Roxana Oprescu: Că nu le-am dat afară din birou pe amândouă...
Judecător: Ce trebuia să faceţi?
Cornelia Roxana Oprescu: Ar fi trebuit să refuz emiterea actului. Nu am cunoscut cum a fost folosit certificatul.”
Anterior acestui dialog a fost audiată atât avocata Roxana Jianu, cât şi o fostă angajată a Biroului notarial „Nemesis”, unde a fost făcută frauda. Ambele au fost citate ca martori la cererea inculpatei Oprescu, numai că odata ajunse în faţa instanţei au ridicat din umeri. Prima a susţinut că nu ştia ce punea la cale Aspasia Dumitrescu şi a asistat-o ca avocat. „Este evident că am insistat, deoarece o reprezentam pe Aspasia Dumitrescu. Pur şi simplu mi-am făcut meseria”, a declarat avocata Roxana Jianu. Cealaltă, fostă colegă a Corneliei Roxana Oprescu, a declarat că nu îşi aduce aminte mai nimic de acum zece ani. "Numele Aspasia nu îmi spune nimic. Nu îmi aduc aminte ca Roxana Jianu să se fi prezentat pentru deschiderea succesiunii. Nici numele Jianu nu îmi spune nimic", a declarat martora.
Avocata notarului a cerut instanţei să constate că pentru infracţiunea de înşelăciune a intervenit prescripţia, iar pentru cea de abuz în serviciu a cerut achitarea pe motiv că a fost indusă în eroare, fapta nu a fost săvârşită cu intenţie, iar Cornelia Roxana Oprescu nu a avut un interes material.
La termenul din 28 aprilie, Gigi Becali a povestit în sala de judecată cum a făcut întreaga „afacere”. „Notarei nu vreau să îi fac rău. Aspasia a venit la mine cu un băiat, Cristi, şi cu nepotul ei, că au Casa Vernescu. Eu mi-am zis că tot îmi scot banii. Am dat 1 milion, toţi banii, întrun sac. Ştiu că n-avea cum să-l ducă femeia, că erau bancnote din alea de 50 de euro! Apoi am mai pierdut 100.00 de euro cu un avocat, care a zis că face el, că recuperează... Doamna preşedinte, ca să înţelegeţi: cumpăram vrute şi nevrute. Am cumpărat 30-40 de drepturi (n.r. - litigioase). Din alea...3-4 (n.r. – a fructificat). De vreo 40 de milioane am fost extorcat! După ce bătrâna a făcut atâtea, tot ea – Dumnezeu s-o ierte! – a venit şi a zis că am păcălit-o, că nu i-am dat banii. Mie mi s-a părut lucru dubios că mi-a zis că maică-sa era servitoare în casă şi Vernescu i-a făcut acte. Dar voiam să fac 50 de milioane cu 1 milion, mi-am asumat un risc”, a explicat Gigi Becali.