Mai mulți politicieni de vârf s-au întâlnit, ieri, pe holurile instanței supreme. Câțiva dintre ei au șansa să ajungă în închisoare până la sfârșitul anului. Cu toții s-au „spovedit” în fața Liviei Stanciu, președinte de instanță și de complet
A plâns nevasta fostului ministru Codruț Șereș când soțul a sărutat-o, scurt, în drumul său spre arest. Șereș, însoțit de un „mascat”, a fost adus, încătușat, pentru a participa la un nou termen de judecată din dosarul „Hidroelectrica” unde a primit, pe fond, o pedeapsă de patru ani de închisoare.
Două pedepse
Fostul demnitar este închis de la începutul anului într-un alt dosar după ce a primit o pedeapsă de patru ani și opt luni în cazul spionilor de la Ministerul Economiei. Șereș s-a întâlnit, ieri, cu vechi colegi din Parlament, politicieni cu probleme penale care încearcă săși demonstreze nevinovăția prin orice mijloace.
Îmbărcat în costum, cu cravată roz, Șereș nu pare afectat de arest. „Ce s-a îngrășat, o duce bine”, susține un mucalit de pe holuri, în timp ce fostul demnitar era adus în sala de judecată.
Procesul a fost unul scurt deoarece un judecător din cei cinci nu s-a prezentat din motive obiective. Până să se stabilească noul termen, pe 26 octombrie, Eugen Pena, un inculpat condamnat pe fond la o pedeapsă de cinci ani de închisoare a cerut recuzarea tuturor membrilor Completului de judecată. Instanța a rămas în pronunțare pe cererea sa.
Despre Pena, presa locală a a scris că este un apropiat al PSD, după ce a sponsorizat în mai multe rânduri partidul. Firmele sale au făcut afaceri, inclusiv în Teleorman.
Tot din Teleorman au ajuns, ieri, aproximativ 40 de persoane, inculpate în dosarul deputatului PSD Liviu Dragnea, condamnat cu suspendare în dosarul „Referendumul fraudat”, după ce a ordonat ca alegătorii să fie vânați cu arcanul și trimiși la vot.
Declarații suplimentare
Liviu Dragnea (foto) a sosit la proces cu 30 de minute înainte de ora stabilită. A dat scurte declarații presei, apoi s-a retras la ultimul etaj al instanței supreme și a discutat mai tot timpul cu avocatul său, fără a interacționa cu complicii veniți din Teleorman. La un moment dat a apărut pe holuri și fostul coleg de partid Ion Stan, inculpat și el într-un caz. Au dat mâna și atât, nu și-au vorbit. În sală, Dragnea a cerut să fie audiat, la fel ca și alți câțiva inculpați nemulțumiți de pedepsele primite. Procesul s- a amânat cu 2 luni pentru angajări de avocați și pentru depunerea de cereri.
FOTO: Liviu Dragnea
Mirare de deputat
Prins în forfota procesului lui Dragnea, deputatul social democrat Anghel Stanciu (foto) nu a apucat nici el să se judece ieri. Are o pedeapsă de șase luni de închisoare cu suspendare după ce a fost descoperit incompatibil. A asistat din picioare la apelul din cazul „Referendumului” și nu-i venea să creadă în ce condiții se desfășoară un proces la Înalta Curte. „În Casa Poporului este mai larg”, pare să spună demnitarul care își face veacul în Parlament din 1992. Și cauza lui s-a amânat pentru 26 octombrie deoarece a lipsit un judecător. Avocatul său, Sergiu Andon, nu s- aopus amânării.
FOTO: Anghel Stanciu
Închisoare pentru partid
Un alt politician „vedetă” aflat în sala de judecată a fost Ion Stan (foto). Deputat PSD de 15 ani, Stan a fost trimis în judecată după ce a cerut unui afacerist bani pentru campania electorală de acum patru ani. Nu a vorbit nimic cu șeful său de partid Liviu Dragnea, iar în sala de judecată își făcea vânt cu batista. A susținut că nu mai dorește să facă declarații suplimentare în faza de apel. În martie anul trecut a „primit” doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Din acest motiv, perspectiva închisorii îl îngrozește.
FOTO: Ion Stan