Compania aeriană Blue Air a transmis că va trimite în instanță Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Scandalul a pornit după ce aceasta a primit o amendă uriașă, pe care o consideră nejustificată.
Compania aeriană low-cost Blue Air a precizat că se va adresa instanței pentru anularea procesului verbal în baza căruia a fost amendată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC).
Declarația începe cu „transportatorul aerian cu capital privat românesc Blue Air devoalează cu argumente tentativa de abuz în serviciu a ANPC și-i asigură pe ,,controlori" că nu e dispusă nici să dea ceasuri, nici procente din suma de amendă - ca să ,,scape de amendă"- nici să accepte "procese verbale" făcute pe genunchi, fără responsabilitate și bază factuală și fără respectarea cifrelor și datelor oficiale. Blue Air asigură pe toți angajații și călătorii că în ciuda incompetenței crase a ANPC - va continua să se dezvolte și să aducă la destinație în condiții de siguranță pe toți pasagerii săi.”
„Suntem nevoiți să facem următoarele precizări, care subliniază, în opinia noastră, caracterul profund ilegal și discriminatoriu al acțiunii ANPC împotriva Blue Air:
1. În comunicatul de presă al ANPC din data de 15 Iunie 2022 (precum și în comunicările personale ale Președintelui ANCP, dl. Horia Constantinescu) se comunică, în fals, faptul că „Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorității restricțiilor de zbor impuse de pandemia de Covid – 19) ....." (Sublinierea ne aparține);
2. În comunicatele de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 și 13 Iulie 2022, precum și în PVCC nr.935562/14.06.2022 și RASS nr.04/12.07.2022, se face o afirmație incompletă, cu rea credință, menită să inducă în eroare opinia publică și, ulterior, instanțele de judecată, în sensul în care se spune că „ .... operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri.
Acestora le corespund 178.405 rezervări.....", fără a se menționa, absolut în niciun mod, faptul că la data efectuării controlului de către ANPC, Blue Air a pus la dispoziția acestei instuțîi dovezile necesare care demonstrau faptul că 107.674 de pasageri care au făcut parte din grupul de pasageri cu zboruri anulate, fuseseră deja despăgubiți sau compensați cu o formă de plată acceptată de respectivii pasageri, iar până la sfârțitul anului 2022 erau programați la despăgubire alți 30.000 de pasageri, până la expirarea perioadei de concordat preventiv, respectiv luna iulie 2023, absolut toți pasagerii din grupul menționat de ANPC urmând a fi despăgubiți în întregime.
Blue Air în război cu ANPC
3. Caracterul profund discriminatoriu al comunicatelor de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 și 13 Iulie 2022, precum și ale PVCC nr.935562/14.06.2022 și RASS nr.04/12.07.2022 este dat de faptul că reprezentanții acestei instituții au la cunoștință în mod detaliat de toate anulările de curse aeriene efectuate de celelalte companii aviatice care își desfășoară activitatea în România, înțelegând însă să își îndrepte „atenția" și să amendeze, cu amenda maximă prevăzută de lege, exclusiv Blue Air, în condițiile în care putem face oricând dovada faptului că nu suntem, în absolut niciun caz, compania cu cele mai multe zboruri anulate!
4. Ca urmare a faptului că reprezentanții Blue Air nu au înțeles să acheseze, în absolut niciun mod, la propuneri mai mult sau mai puțin voalate, venite din partea Președintelui ANPC dl. Horia Constantinescu care ne comunica faptul că, cităm „ .... pot fi evitate costurile amenzii, dar trebuie să găsim soluții pentru un minim de 10-20% din sumă care să acopere stresul comisarilor din ANPC care sunt terorizați de plângeri față de Blue Air" sau cele venite din partea Directorului General ANPC, dl. Paul Silviu Anghel, care ne indica în discuțiile oficiale avute ce fel de ceasuri scumpe îi plac, aceștia au coordonat și condus aceste abuzuri împotriva Blue Air, ignorând absolut toate motivele de fapt care au condus la scăderea cifrei de afaceri a acestei societăți de la 415.000.000 euro în anul 2019 (an în care Blue Air a transportat peste 4.500.000 de pasageri) și a realizat profit operațional, la aproximativ 125.000.000 euro în anul 2021, incluzând și operațiunile din Italia (an în care Blue Air a fost lăsat să transporte un număr de doar 1.648.024 pasageri) și pierderi care, începând cu luna Martie 2020 și până în luna Martie 2022, depășesc suma de 125.000.000 euro!
De asemenea, în ciuda solicitărilor formale ce ni s-au adresat, de a, cităm, „Da date de la Wizz Air, Ryan Air sau Tarom, să ne ducem și peste ei" am refuzat să furnizăm orice fel de date considerând că acestea există din abundență în spațiul public, fiind evident faptul că funcționarii din cadrul ANPC au avut o singură țintă, și anume Blue Air, considerând probabil că, nefiind o companie de stat sau neavând în spate fonduri uriațe de investiții, suntem o țintă mult mai ușor de convins să „colaborăm", în sensul celor menționate în paragraful anterior.
Pentru toate motivele arătate mai sus și pentru că suntem ferm convinși că nu avem absolut nicio culpă în izbucnirea pandemiei de COVID – 19, știm absolut sigur că nu suntem cei care am introdus numeroase valuri de restricții care au condus la anularea a zeci de mii de planuri de zbor, că nu ne-am dorit niciodată ca cifra de afaceri să scadă cu 65-70% și să fim nevoiți să reducem flota de aeronave de la 33 unități la 13 și că știm în detaliu motivele pentru care principalul furnizor de aeronave al Blue Air a pus pe hold livrările celor 5 noi unități de BOIENG 737 – MAX de existența cărora se leagă anulările de zboruri din anul 2022, asigurăm opinia publică din România, pe pasagerii Blue Air, pe angajații și creditorii societății, că vom depune absolut toate eforturile legale necesare pentru înlăturarea abuzului săvârșit de funcționarii din cadrul ANPC care au întocmit și semnat PVCC nr.935562/14.06.2022 și RASS nr.04/12.07.2022", este mesajul operatorului aerian, potrivit Profit.