Nu România sau Rusia, ci criza de la Kiev ar putea afecta securitatea fostei republici sovietice.
Ameninţările la adresa securităţii naţionale a Ucrainei sunt de natură internă şi nu generate de factori externi, a concluzionat un grup de experţi care a participat la un seminar organizat săptămâna aceasta, la Kiev, potrivit Ukrainian News Agency. „Nu credem că există ameninţări directe la adresa integrităţii teritoriale a Ucrainei“, a declarat Valeri Ciali, directorul Centrului ucrainean pentru Studii Politice şi Economice. Expertul ucrainean a apreciat că litigiile pe care Ucraina le are cu diferite state privind demarcarea frontierelor şi a zonelor economice nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii. Ciali a subliniat că problemele interne sunt mult mai periculoase pentru Kiev.
Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Excelenţa Sa Markian Kulik, a declarat pentru EVZ că procesul de la Haga privind delimitarea platoului continental al Mării Negre reprezintă un „mijloc civilizat“ de soluţionare a unei vechi dispute şi un exemplu pentru reglementarea altor diferende internaţionale.
Aceste precizări survin relată rilor din presa ucraineană potrivit cărora ministrul apărării de la Kiev, Iuri Ehanurov, ar fi sugerat că statele care emit pretenţii teritoriale la adresa fostei republici sovietice reprezintă potenţiali inamici. „Cred că statele care au formulat pretenţii teritoriale faţă de Ucraina trebuie privite cu seriozitate“, a declarat Ehanurov, citat de agenţia Novâi Reghion şi portalul Lenta.ru. Surse din cadrul Ambasadei Ucrainei la Bucureşti au precizat pentru EVZ că ministrul nu a folosit sintagma „potenţiali inamici“ şi că „traducerea declaraţiilor sale a fost una liberă“.
Tensiuni politice şi dificultăţi economice
Ucraina este în ultimii ani scena unor grave tensiuni politice izbucnite în sânul coaliţiei prooccidentale formate din Blocul „Iulia Timoşenko“ şi formaţiunea Ucraina Noastră-Autoapărarea, condusă neoficial de preşedintele Viktor Iuşcenko.
După dizolvarea în octombrie a Parlamentului de la Kiev de către şeful statului, spectrul unor noi alegeri anticipate în 2009 planează asupra clasei politice ucrainene. Pe de altă parte, fosta republică sovietică este puternic afectată de criza economică, FMI anunţând că va furniza Ucrainei un ajutor în valoare de peste 16 miliarde de dolari necesar redresă rii sistemului financiar intern.