Fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, trebuie să achite o cauţiune de un milion de euro în dosarul în care este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Însă, fostul ministru nu are bani de cauțiune și ar fi solicitat procurorilor timp pentru a aduna suma de un milion de euro.
DNA a anunțat săptămâna aceasta că cei patru inculpaţi din dosarul în care este cercetat Sebastian Vlădescu, Ionuţ Costea, fost director al EximBank, Mihaela Mititelu, Cristian Boureanu şi Constantin Dascălu, au achitat cauţiunea stabilită de procurori.
Fostul ministru al Finanţelor Publice Sebastian Vlădescu este urmărit penal de procurorii DNA, pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată, potrivit agerpres.ro. Procurorii i-au adus la cunoştinţă fostului ministru acuzaţiile.
"Ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea Preşedintelui României, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Sebastian Vlădescu, care la data unora dintre fapte a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două infracţiuni) şi trafic de influenţă în formă continuată", informează un comunicat al DNA.