„De la începutul anului şi până astăzi nu ne-au dat niciun ban pentru reţeaua de interes naţional numită reţeaua de observatoare seismologice. Este o sumă aferentă lunii ianuarie, februarie, martie, aprilie şi o parte din decembrie, pe care nu vor să ne-o deconteze. Directorul şi cu directorul general, cu contabila, au fost la ministru, s-a dat dispoziţie să se plătească, nu s-a plătit nimic. Reţeaua acoperă toată ţara, avem la Vrâncioaia, la Ploştina, la Muntele Roşu, la Carcaliu, la Târguşor, în Oltenia, în depresiunea Haţeg, la Deva, în Munţii Apuseni, în nord în Maramureş, Crişana", au declarat surse de la INFP.

Lipsa unui buget privind cheltuielile de funcţionare ar putea pune institutul în imposibilitatea de a mai colecta date şi de a stabili zonele de producere a unor seisme sau intensitatea acestora, arată sursa menţionată.

„Ce înseamnă subfinanţare? În momentul în care se strică ceva nu mai avem bani să reparăm. Dacă se strică reţeaua, nu mai furnizăm date concrete. Şi o baterie dacă trebuie să schimbi, schimbi, una, două, trei din banii tăi, dar nu poţi face lucrul ăsta la infinit. Dacă nu avem bani, reţeaua poate ajunge în situaţia de a nu mai funcţiona, nu mai putem localiza cutremurele, nu mai putem face studiu de sursă seismică, nu mai putem raporta pe plan internaţional pentru că suntem membri în diverse societăţi şi asociaţii de seismologie unde se contorizează cutremurele la nivel global, Europa, Mediterana şi mările învecinate. Ne excludem din toate", au mai spus sursele.

Totodată, lipsa unor bugete afectează nu numai funcţionarea sistemelor seismice ale Institutuluiui Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, dar şi angajaţii instituţiei.

„Suntem 110 oameni toţi, cu toate observatoarele noastre din ţară, cu oameni de servici, cu şoferi, cu tot. Ei nu sunt în stare să finanţeze 110 oameni care sunt membrii Tratatului pentru Combaterea Experienţelor şi Exploziilor Nucleare. Avem contracte cu AFTAC-ul (Air Force Technical Application Center) pentru monitorizarea activităţii seismice naturale şi artificiale. Este adevărat că ei finanţează 99,9 la sută, dar şi noi trebuie să finanţăm ceva. Avem reţea de monitorizare a frecvenţelor foarte joase, avem reţea de staţii GPS, suntem membri în diverse asociaţii în care oferim date, primim date. S-a ajuns că începem să nu mai ne luăm bonurile de masă, se renunţă la ele pentru a acoperi salariile. Ce facem mai departe, nu ştiu, care va fi pasul doi ", au mai declarat sursele INFP, conform Mediafax.