După ce Dinamo s-a chinuit cu divizionara secundă Voinţa Sibiu, antrenorul italian Dario Bonetti (51 de ani) nu se mai bucură de susţinerea tuturor acţionarilor din "Groapă".
Echipa de fotbal Dinamo a tremurat serios pentru calificarea în optimile de finală ale Cupei României. Deşi au jucat pe teren propriu, "câinii roşii", ultimii câştigători ai competiţiei, au învins chinuit marţi seară (scor 2-1, după prelungiri) formaţia Voinţa Sibiu, din Liga a II-a. Pentru "roş-albi", au marcat Strătilă (61) şi Rus (93), iar golul sibienilor a fost înscris de Heil (52). Dario Bonetti, antrenorul principal al echipei Dinamo, pare să fi ieşit din graţiile şefilor, care îl susţineau până acum necondiţionat. Acţionarul Ionuţ Negoiţă nu s-a sfiit să-l tragă la răspundere pe tehnicianul italian. "Cu Voinţa a fost una grande partita! Glumeam. Din păcate, jocul nostru a fost slab, dar ar putea fi vorba de lipsă de concentrare împotriva unei echipe mici. Sunt preocupat şi, de ce nu, îngrijorat. În mod normal, ar trebui să se treacă la o formulă stabilă, pentru că, până acum, s-au făcut xdestule încercări. Vrem şi noi nişte explicaţii! Jucători avem, dar nu înţeleg prea bine încotro mergem. Trebuie ca Bonetti să ne explice şi nouă, nu contează că batem sau nu", a declarat Ionuţ Negoiţă, la postul de televiziune Dolce Sport.