Editura Evenimentul si Capital

Probleme pentru Mirela Vaida după sarcină. Apelul făcut de vedeta TV

Autor: | | 0 Comentarii | 1911 Vizualizari

Mirela Vaida este nemulțumită pentru că riscă să își piardă indemnizația de creștere a copilului, după nașterea celui de-al treilea copil.

„Cer să mă lase statul să fac ceva cât stau acasă, din această dorință de a face ceva tot timpul. M-am obișnuit, eram așa și înainte de a se naște al treilea. Mi-e dor să muncesc, pentru că munca și copiii au mers mână-n mână la mine”, a spus Mirela Boureanu Vaida la „Răi Da Buni”.

„Cea mai grea în aceste cinci săptămâni a fost reamintirea faptului că un copil mic are nevoie de atenție 100%. Copilul nu plânge, dar icnește, trebuie schimbat la o oră. Cel mai greu este să te împarți la trei și să nu-i faci să simtă gelozie. Sunt bine, dimineața pleacă la grădiniță și rămân doar cu cel mic, dacă adoarme, dorm și eu două ore. Vladimir are o problemă, este sindromul copilului mijlociu. Nu mă baga în seamă și era rebel până să vină Tudor. Acum e invers și trebuie să mă gândesc cum să fac să nu-l resping. Carla e înțeleaptă și matură, mult mai răbdătoare.”, a mai spus vedeta.

Rares Bogdan a dat LOVITURA! Veste DEVASTATOARE pentru Liviu Dragnea inainte de alegeri

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI