Probleme mari în Guvernul României! PSD, întâlnire de urgență în CEx

Probleme mari în Guvernul României! PSD, întâlnire de urgență în CEx

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte miercuri, de la ora 18.00, pentru a discuta despre situaţia Guvernului, care a rămas fără trei miniştri, scrie Agerpres.

Social-democrații vor dicuta miercuri în cadrul CExN situația creată în Guvern ca urmare a pierderii a trei miniștri, anunță RomaniaTv, care citează Agerpres. Situația este cu atât mai sumbră cu cât miercuri expiră și interimatul lui Daniel Breaz la conducerea Ministerului Educației. În timp ce socialdemocrații se reunesc în CExN, miercuri Curtea Constituțională este așteptată să se pronunțe în privința sesizării privitoare la existența unui conflict juridic legat de refuzul șefului statului de numire a miniștrilor propuși de premierul Dăncilă.

Social-democratii așteaptă decizia Curții Constituționale pentru a hotărî dacă Guvernul se va prezența în fața Parlamentului în formulă remaniată sau restructurată.Guvernul a depus pe data de 5 septembrie la Curtea Constituțională o sesizare în legătură cu un posibil conflict de natură constituțională, cele două părți, și anume Președinție și Guvern, având ca termen data de 11 septembrie pentru prezentarea punctelor de vedere.Premierul Viorica Dăncilă a anunţat la începutul lunii septembrie că Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pe această temă, potrivit romaniatv.ro.

"Miercurea trecută, (n.r. - şeful statului) refuză nejustificat numirea de miniştri în Guvernul României. O săptămână mai târziu, domnul Iohannis blochează din nou numirea miniştrilor interimari în Guvernul României, refuzând de dată această să dea un răspuns. Suntem într-o situaţie fără precedent, o situaţie de confuzie şi dezechilibru generată de comportamentul iresponsabil şi egoist al preşedintelui. Domnul preşedinte Iohannis are obsesia blocajelor. (...) Şi pentru că românii merită să nu fie implicaţi şi sacrificaţi de către preşedinte în numele ambiţiei prezidenţiale, Guvernul României va sesiza Curtea Constituţională pentru a reclamă un conflict juridic cu şeful statului", a afirmat atunci Dăncilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit surselor citate de RomaniaTV, premierul Dăncilă se va prezenta în Parlament cu un nou Guvern după ce se întoarce din vizita din Statele Unite, adică după data de 28 septembrie.