Probleme mari cu drepturile omului în Transnistria. Condamnări după legislația rusească

Transnistria

Rata de încarcerare din autodeclarata republică Transnistria este cea mai mare din Europa, iar deținuții trăiesc în penitenciare în condiții inumane, se arată în cel mai recent raport elaborat de organizația Promo-LEX.

Iar adunarea parlamentară a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) urmează să adopte, la București, o rezoluție privind înrăutățirea respectării drepturilor omului în Transnistria.

Încălcări grave ale drepturilor omului în Transnistria

Rezoluția adunării parlamentare a OSCE va fi adoptată sâmbătă, la București, în condițiile în care, de peste 30 de ani, situația drepturilor omului din Transnistria se află în regres constant, cu derapaje grave și un climat de impunitate vicios, potrivit Promo-LEX. Iar deținuții din autodeclarata republică autonomă trăiesc în penitenciar în condiții inumane, în condițiile în care autoritățile separatiste continuă să arunce abuziv oameni în închisoare.

Raportul Promo-LEX mai arată că exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum libertatea de exprimare, nu este acceptabilă politic în Transnistria, autoritățile ilegale motivând că exprimarea liberă este un „pericol la adresa securității”.

Încarcerări ilegale, pe dosare politice

Potrivit aceluiași raport, la 1 ianuarie anul acesta, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova erau private de libertate în mod ilegal cel puțin 1.785 de persoane. Iar pușcăriile sunt pline până la refuz, având în vedere că circa 450 de persoane la suta de mii de locuitori din regiunea transnistreană sunt încarcerate.

Sursa Foto Press service of the President of the PMR

Raportul mai arată că legislația aplicată în regiunea transnistreană este neconstituțională și contravine legislației Republicii Moldova. În plus, regimul separatist pro-rus de la Tiraspol încarcerează persoane în baza unor dosare politice, spune avocatul Promo-LEX Vadim Vieru. El a explicat că separatiștii din Transnistria aplică legislația Federației Ruse, care este una foarte severă.

Transnistria folosește legislația din Rusia

„Este o legislație penală care este foarte punitivă, cu pedepse destul de severe. Majoritatea pedepselor sunt cu închisoarea. În consecință se ajunge la o rată de încarcerare destul de mare. Așa-numitele instituții de forță din regiunea transnistreană abuzează și rețin ilegal persoane, le condamnă, încarcerează. Există și un număr foarte mare de dosare politice”, a mai spus Vadim Vieru.

Reamintim că Rusia și Belarus au fost excluse de la reuniunea Adunării parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, care va avea loc sâmbătă, la București. Parlamentarii din cele peste 50 de state membre ale OSCE vor adopta așa-numita „Declarație de la București”, un document care va cuprinde rezoluțiile comisiilor generale.