Probleme la Primăria Capitalei! Firea solicită de urgență bani de la Guvern

Probleme la Primăria Capitalei! Firea solicită de urgență bani de la Guvern

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, solicită Guvernului României asigurarea din fondul de rezervă, în regim de urgență, a sumelor necesare pentru plata cheltuielilor curente și de capital, astfel încât să fie menținut nivelul sumelor primite de Municipiul București cel puțin la nivelul sumelor repartizate din impozitul pe venitul global, previzionate pentru anul 2020.

Potrivit unui comunicat de presă remis de PMB, Gabriela Firea solicită alocarea, în regim de urgență, a sumei de 65.9 milioane de lei din fondul de rezervă bugetară, pentru implementarea la nivelul Bucureștiului a tuturor măsurilor necesare prevenirii, răspândirii și combaterii COVID 19 Solicitarea Primarului Capitalei vine în contextul în care, pe fondul epidemiei de Coronavirus, prin eventuală amânare a plății impozitului pe venit, Municipiul București preconizează scăderea încasărilor la buget din impozitul pe venitul global.

„Susțin, alături de Guvernul României, orice măsură de protecție menită să vină în sprijinul cetateanilor și a mediului de afaceri. La rândul nostru, că autoritate locală, am inițiat, în regim de urgență, propriile măsuri specifice acestei perioade, care vin în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, în special a copiilor și bătrânilor.

Reamintesc însă că Primăria Municipiului București este singură unitate administrativ-teritorială care nu încasează taxe și impozite, deși contribuția Bucureștiului la bugetul de stat reprezintă în jur de 25% din PIB-ul României.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, Primăria Municipiului București depinde în proporție de peste 90% de alocările de la bugetul de stat. În acest context, solicit Guvernului României asigurarea din fondul de rezervă, in regim de urgență, a sumelor necesare pentru plata cheltuielilor curente și de capital, astfel încât să fie menținut nivelul sumelor primite de Municipiul București cel puțin la nivelul sumelor repartizate din impozitul pe venitul global previzionate pentru anul 2020.

Totodată, este necesară alocarea din fondul de rezervă bugetară a sumei de 65.9 milioane de lei, suma necesară pentru asigurarea plății cheltuielilor necesare pentru prevenirea, răspândirea și combaterea COVID 19.

Astfel, 2,9 milioane de lei sunt necesari pentru acoperirea cheltuielilor realizate de Direcția Generală de Asistență Socială, instituție care gestionează centrele de carantină, prin plata chiriilor aferente spațiilor asigurate, a utilităților, a alimentelor pentru persoanele carantinate, a materialelor sanitare etc. De asemenea, 63 de milioane de lei vor merge către asigurarea stocurilor de urgență medicală pentru cele 19 unități sanitare aflate in administrarea Primăriei Capitalei”, se arată în comunicat.

Precizăm că sumele reprezintă estimări ale cheltuielilor necesare pentru o perioada de 3 luni.