Lucrările la Autostrada A10 Sebeș - Turda au fost oprite în punctul de lucru de la Oarda de Sus. Tribunalul Alba a motivat decizia pe data de 11 noiembrie.
În conținutul hotărârii definitive, instanța invocă mai multe constatări ale autorităților competente, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică, în raport cu constructorii Pizzarotti și Pomponio Construcții.
Mai mult, în motivarea Tribunalului sunt invocate precizări ale legislației și decizii a CEDO.
„Conform Art. 5 din OUG 195/2005 statul recunoaște oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, garantând în acest scop: dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului, autorităților administrative și/sau judecătorești, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu", se arată în document.
De asemenea, Tribunalul a constatat nerespectarea obligațiilor impuse cu privire la activitățile de control la fața locului „dovedesc cu evidență faptul că titularul beneficiar al autorizației de construire și beneficiarul lucrării nu respectă autorizația de construire cu referire la cerințele legale”, iar „încălcarea acestor cerințe este de natură a aduce pagube iminente reclamanților, prin noxele și zgomotul produs prin lucrările ce se execută fără respectarea măsurilor de protecție impuse prin acordurile și analizele care au stat la baza emiterii autorizației de construire, ale convenției de proiectare și execuție și ale actelor normative incidente”.
Și CEDO a oferit o rezoluție în acest sens.
„Persistența în conduita abuzivă, lipsa de promptitudine în sancționare, lipsa de implicare în oferirea unor soluții afectează în mod direct dreptul petenților de a-și folosi proprietatea, sănătatea acestora, dreptul la respectarea vieții private, dreptul de a trăi într-un mediu înconjurător care să asigure posibilitatea de a se bucura de ambianța locuinței lor și să beneficieze de măsurile de protecție corespunzătoare.
Dreptul petenților la un mediu de viață sănătos este recunoscut și apărat și prin dispozițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca o componentă a dreptului la viață privată, la viață de familie și la domiciliu (...)", se arată în document.
O familie din Alba Iulia a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor la autostrada A10 Sebeş-Turda. Oamenii au dat în judecată CNAIR şi pe constructorii lotului 1 al autostrăzii A10 Sebeş Turda, care trece foarte aproape de proprietatea lor, și a obţinut în instanţă oprirea lucrărilor până la instalarea unor panouri fonice.