Avocatul Toni Neacșu, fost judecător și membru al CSM afirmă că ieșirea pe bandă rulantă la pensie a magistraților poate produce un seism în justiție.
El spune că în acest ritm, peste 70 de pensionări într-o singură lună, se va ajunge la lungirea duratei proceselor, creșterea timpilor de așteptare și scăderea experienței profesionale pe ansamblul sistemului.
„43 de judecători și 29 de procurori au ieșit deja la pensie din momentul începerii scandalului cu pensiile lor de serviciu. Iar asta în numai 3 ședințe ale Secției pentru judecători și 4 ale Secției pentru procurori (adică într-o lună). Ca să aveți posibilitatea unei comparații, în 2018 (pentru când am datele exacte, dar situația e similară și pentru 2019) în întreg anul au ieșit din sistem prin pensionare 226 de judecători și 102 procurori.
Vârful crizei încă nu a fost atins, Curtea Constituțională urmând să se pronunțe abia pe 18.03.2020. Pe lângă eliminarea pensiei de serviciu, presiunea în vederea ieșirii neprogramate din sistem este mărirea vârstei de pensionare pentru magistrați.
Un număr mai mic de judecători și procurori și ieșirea intempestivă a unei întregi generații înseamnă pe de o parte lungirea duratei proceselor, creșterea timpilor de așteptare, iar pe de altă parte scăderea experienței profesionale pe ansamblul sistemului”, a scris pe pagina sa de Facebook, Toni Neacșu.