A dat asigurări că se va găsi o soluţie legală şi corectă „pentru a merge mai departe”.

El a fost întrebat dacă vor fi probleme cu plata pensiilor în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată.

„În ceea ce priveşte valoarea de punctului de pensie, trebuie să fiu foarte, foarte corect. Aş putea să dau un răspuns strict politicianist şi să spun că da. Dar nu.

Legea cum este promulgată, este publicată în Monitorul Oficial şi noi am început deja calendarul implementării, dar ceea ce ţine de indemnizaţia socială, pensia minimă în speţă – şi sunt afectaţi nu puţini oameni, 950.000 – avem o problemă dacă de abrogă baza legală.

Dar nu vreau şi nu mi-am permis niciodată să-i panichez pe pensionari şi o să le spun să stea liniştiţi: vom găsi soluţia legală şi corectă ca acest lucru să nu se întâmple şi chiar dacă se va întâmpla, vom avea o soluţie B şi vom merge mai departe”, a precizat Budăi.

În legatura cu OUG 114, ministrul Muncii a subliniat că a făcut un apel în Comisia pentru buget-finanţe de a nu se abroga această ordonanţă, deoarece conţine mult mai multe măsuri şi trebuie „să gândească clar şi corect ce îşi doresc să facă”.

„S-a solicitat şi noi am şi făcut sesiune extraordinară, una dintre probleme fiind exact această chestiune: abrogarea OUG 114.

În momentul în care am fost în Comisia pentru buget-finanţe în calitate şi de deputat, coleg cu dumnealor, dar şi de ministru, am realizat acest apel: să gândească clar şi corect ce îşi doresc să facă, pentru că OUG 114 conţine mult mai multe măsuri şi trebuie să vedem care este situaţia acolo.

Dar, repet, dacă dumnealor îşi doresc să taie din veniturile românilor, noi vom face în aşa fel încât să ne luăm acel plan B şi atât timp cât suntem la guvernare să realizăm lucrurile pe care le-am promis”, a declarat Ministrul Muncii.

OUG 114 are unele prevederi referitoare la fondurile de pensii și la contribuțiile celor care lucrează în construcții.

Valoarea punctului de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei.

De asemenea, indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.

Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat duminică, la Mamaia, că legea pensiilor aduce provocări din punct de vedere financiar pentru Guvern întrucât „nu este o lege pe care oricine își dorește s-o pună în practică”.

Între măsurile care intră în vigoare de la 1 septembrie se numără și reducerea sau eliminarea impozitării pensiilor: „Am spus ca pensiile mici, de până la 2000 lei nu mai trebuie să plătească impozit pe venit, iar cele peste 2000 să le diminuăm de la 16% la 10%”.

Te-ar putea interesa și: