Probele din dosarul dublei crime de la Iași. A trecut un an de când cei doi studenți au fost uciși

Sursa foto. ZIarul de iasi

La Tribunalul Iași a avut loc un nou termen în dosar, iar magistrații au decis ca principalul suspect, Ahmed Sami El Bourkadi, să rămână după gratii, cel puțin până la următorul termen.

Deși a trecut un an de la dubla crimă din cartierul ieșean Moara de Vânt, până în prezent nu s-au mai administrat probe noi la dosar, cazul fiind încă în faza de cameră preliminară. Pentru ca Ahmed Sami El Bourkadi să fie eliberat, temeiurile avute în vedere inițial de magistrați trebuie să fie schimbate.

„Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive ce a fost dispusă faţă de inculpatul El Bourkadi Ahmed Sami, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat”, precizau magistrații.

„Până când nu vom începe cercetarea judecătorească sau până când Curtea nu va dispune o eventuală restituire a dosarului, mai mult ca sigur această măsură va fi menținută. Trebuie să se schimbe temeiurile avute în vedere inițial și, dacă va fi rechizitoriul întocmit, ar avea o șansă la eliberare”, a declarat avocata suspectului pentru BZI.

Crima care a șocat România

Ioana Vanesa Burlacu și Youssef Jnyiah erau studenți la Medicină și locuiau într-o vilă din Iași. Cadavrele celor doi au fost găsite în noaptea de 10 spre 11 decembrie. Femeia a fost înjunghiată de 33 de ori, bărbatul de 17, iar în imobil s-au identificat urme de incendiere. Loviturile care au cauzat moartea celor doi au fost aplicate în zona organelor vitale, unele dintre ele au ajuns la coloana cervicală. Medicii legişti nu au descoperit în corpurile acestora indicii că ar fi consumat droguri sau băuturi alcoolice.

Principalul suspect al dublei crime, care a și fost trimis în judecată pentru omor calificat este Ahmed Sami El Bourkadi, coleg de facultate cu una dintre victime. Ancheta a scos la iveală că, în 9 decembrie, acesta s-a prezentat la urgență pentru că avea o plagă tăiată la mâna dreaptă. ADN-ul său a fost descoperit și pe o piesă de lenjerie intimă a uneia victimei. Suspectul este judecat în stare de arest și susține că este nevinovat.

Ahmed Sami El Bourkadi susține, însă, că este nevinovat. Avocata acestuia a explicat, anterior, în ce context principalul suspect a ajuns la locuința în care cei doi studenți la Medicină au fost omorâți.