PROBELE: Cineva inventează un scenariu pentru salvarea Rețelei din Caracal

PROBELE: Cineva inventează un scenariu pentru salvarea Rețelei din Caracal

A trecut o lună de la grozăvia întâmplată în orășelul oltenesc, când Alexandra, o fată de 15 ani, a cerut disperată ajutor Poliției la numărul 112 și nimeni nu a salvat-o. România continuă să fie șocată de această întâmplare, devoalată acum într-o acțiune oribilă a unui bănuit criminal în serie, înregimentat într-o vastă rețea de trafic de persoane, ai cărei proxeneți beneficiau de protecția unor ofițeri din instituțiile statului, procurori și politicieni puternici. DIICOT Central a preluat cercetarea.

Anchetele, desfășurate în acest moment pe trei paliere – faptele lui Gheorghe Dincă, acțiunile prostești, dar și dubioase ale polițiștilor și procurorilor din Olt și Dolj, precum și implicarea rețelei de trafic – sunt coordonate de DIICOT București, în cercetări fiind angrenate Brigada de Combatere a Crimei Organizate, Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, dar și Secția Specială din Parchetul General. Interpol și servicii secrete nu sunt în afara jocului, iar Alexandru Cumpănașu a confirmat, sâmbătă.

Trecerea atâtor zile de la descinderea în Casa Groazei, multitudinea de informații, declarații, rapoarte și comunicate oficiale fac ca tabloul tragediei să se disipeze sau să se modifice. Trebuie să o spunem pe cea dreaptă: se încercă continuu intoxicarea cu date ce le sunt folositoare ba lui Gheorghe Dincă, considerat criminal în serie fără a fi găsit vreun cadavru, ba primei echipe de anchetă care a acționat la Caracal, parcă în favoarea monstrului din Casa Groazei.

Reapar acum unele informații știute, dar cu completări uimitoare, care demonstrează lipsa de profesionalism a echipei de anchetă condusă de procurorul Liviu Vasilescu de la DIICOT Craiova, interesele unora dintre polițiști și magistrați pentru aflarea adevărului despre dispariția Alexandrei, canalizarea anchetei pe piste false, ba chiar protejarea lui Dincă și a familiei sale, căci sunt suspecte declarațiile făcute de soția lui Dincă, de fiica și băieții lui, în data de 27 iulie 2019.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste declarații au apărut abia acum în presă. Au fost date la Poliția Caracal, sub coordonarea procurorului ce se ocupa de dispariția Alexandrei Măceșanu, Cristian Ovidiu Popescu. Din ele am aflat ce nu a spus timp de trei săptămâni fiica lui Dincă, intervievată de televiziuni: În ziua și în jurul orei la care Gheorghe Dincă o răpea pe Alexandra (24 iulie, ora 10.00), ea și frații săi, veniți din Arad, treceau cu o mașină prin fața casei tatălui. Înțelegem că familia trebuia să-și semnaleze prezența în zonă fiindcă membrii ei nu știau dacă au fost sau nu văzuți în oraș sau că e doar o coincidență.

Daniela Dincă, fiica, a spus sâmbătă seara (24 august), la RTV, că au venit de la Arad la Deveselu ca să cumpere niște nuci pentru ferma din vestul țării. Nu au oprit la tată când au trecut prin fața casei din Caracal fiindcă erau grăbiți. A văzut doi bărbați, probabil vecini, iar „în spatele lor s-a închis poarta”.

Despre noile declarații, date joia trecută (22 august) la DIICOT Central, nu știm mai nimic oficial, decât ce ne-a spus avocatul Tinel Pop: familia lui Dincă minte!

În articolul de față, voi relua informații apărute în Evenimentul zilei și în alte produse media, iar lângă ele voi veni cu completările ce arată cum se încearcă distorsionarea adevărului de către diferite personaje, dar și cu noutățile care arată că procurorii și polițiștii din echipa Vasilescu nu au vrut să ajungă la Gheorghe Dincă, în ziua și noaptea de 25 iulie, după strigătul de ajutor al Alexandrei la 112.

Nu cred că au vrut să scape un criminal, dar nu au vrut să facă vâlvă pentru un „furnizor de carne vie”, să deranjeze Rețeaua. Caracalul e împărțit în două, spun localnicii, disputat de două clanuri: Oacă și Rădoi, fiecare cu protecția lui printre foștii șefi ai polițiilor din Olt.

Poliția chestorului Buda a vrut să închidă rapid cazul: Răpirea și sechestrarea Alexandrei s-a terminat cu un omor!

Trebuie reținut faptul că, între 24 iulie și 1 august, de ancheta privind dispariția Alexandrei s-a ocupat Poliția comunei Dobrosloveni, condusă de Violeta Mirea, Poliția Caracal – șef comisarul Nicolae Mirea, IPJ Olt – condus de comisar șef Nicolae Alexe și Parchetul Caracal, prin procurorul de caz Cristian Ovidiu Popescu. S-a alipit și DIICOT Craiova, prin procurorul Liviu Vasilescu care avea dosarul de trafic de persoane ce implica și dispariția Luizei Melencu în condiții asemănătoare cu Alexandra Măceșanu. Sunt personaje importante care, însă, șiau făcut execrabil datoria. După 1 august, ancheta a fost preluată de DIICOT Central.

  • În dimineața zilei de 26 iulie, Alexandru Cumpănașu dă alarma: nepoata lui, Alexandra Măceșanu din Dobrosloveni, elevă la un liceu din Caracal, a fost răpită, a sunat la 112 și a cerut ajutor, dar polițiștii și procurorii din Caracal, deși îl identificaseră în cursul nopții pe cel care o sechestrase, nu au intervenit până la ora 6.00. În jurul prânzului (12.00- 13.00), Poliția comunică vestea, se apără și anunță că fata ar putea fi moartă.

„La șase dimineața au făcut perchezițiile și au găsit într-un butoi mai multe rămășițe umane cu niște inele, bijuterii. Rămășițele vor fi expertizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul General al Poliției Române. Apoi, ne-a fost prezentat scenariul răpirii, crimei și prinderii monstrului în varianta echipei de la Caracal. Chestorul Buda, șeful IGPR s-a arătat foarte supărat că polițiștilor lui li s-au pus piedici. STS a fost acuzat că a dat trei adrese greșite și nu a reușit localizarea Alexandrei. Câteva zile mai târziu, aveam să aflăm că polițiștii au mințit.

  • A doua zi de la reținerea lui Dincă, pe 27 iulie, soția lui, fiica și doi fii vin de la Arad și dau declarații în sediul Poliției Caracal. Despre aceste declarații și conținutul lor cineva a avut grijă să aflăm abia în ziua în care aceștia au fost audiați la DIICOT în București, pe 22 august. Confuzia avea să se producă, în sensul că s-a crezut că familia atunci a fost audiată. Apăruse și informația, dinspre surse judiciare din Caracal, că unul dintre băieții lui Dincă se ocupa cu dusul de „fetițe” în Italia. Sunt probe care arată că se încearcă construirea unui anume scenariu în jurul lui Gheorghe Dincă și a familiei sale.
  • În ziua de 28 iulie, Gheorghe Dincă (arestat pentru răpirea și sechestrarea Alexandrei) face prima declarație în care recunoaște că a ucis două fete: pe Alexandra și Luiza. Aflăm că a aruncat telefonul Alexandrei și scriem în ziarul din 29 iulie: „Dincă a aruncat telefonul fetei din mașină. Acesta a fost găsit ulterior pe raza localității dintre Dobrosloveni și Caracal”.

Deci, în 28 iulie, telefonul era găsit. Găsit de polițiștii comisarilor Mirea și Alexe. Atunci m-am întrebat dacă un bărbat de 66 de ani, abrutizat și cu un intelect limitat, știe că dintr-un telefon trebuie scoasă cartela pentru a nu fi localizat unde se află aparatul. La fel am subliniat faptul că cineva parcă l-a învățat pe Dincă să spună că a omorât-o pe Alexandra dintr-o palmă, sperând la o încadrare penală mai ușoară, de lovituri cauzatoare de moarte.

De ce și de la cine a apărut informația, în 14-15 august, că telefonul a fost găsit într-un parc, cu cartela scoasă lângă el, de parcă atunci s-a petrecut descoperirea? Se dorea obținerea unei reacții din partea anchetatorilor? Cea mai plauzibilă explicație este că cineva inflamează presa ca să facă tam-tam și astfel să afle informații din ancheta DIICOT Central, ținută bine sub capac în momentul de față. Poate exagerat de bine, enervând opinia publică și mai ales familiile celor două fete dispărute ce așteaptă vești oficiale!

 

Avocatul lui Dincă a fost schimbat fiindcă i-a dat de gol pe polițiști că l-au convins pe acesta să recunoască omorurile

 

În 6 august, EVZ publică relatarea primului avocat din oficiu al lui Gheorghe Dincă. Apărătorul Bogdan Alexandru reproducea declarația lui Dincă, dată procurorului de la Caracal în 28 iulie. Aceeași declarație a reapărut în media pe 21 august, cu câteva elemente în plus, dar fără a se specifica ziua în care a fost făcută mărturia. Majoritatea oamenilor a crezut că e vorba de o nouă declarație și s-au auzit voci care reclamau o scurgere de informații de la DIICOT. De fapt, informațiile legate de momentul recunoașterii crimelor, extrem de importante, apărute în Evenimentul zilei în ediția din 6 august, fuseseră uitate. Reiau declarația avocatului Bogdan Alexandru, făcută jurnalistului EVZ Ionuț Mureșan, relatare care a alarmat rău echipa procurorului Vasilescu și a dus la schimbarea lui din calitatea de apărător din oficiu.

Avocat Bogdan Alexandru: „Prima dată când a mărturisit crimele (n.r. Gheorghe Dincă) a fost cu ocazia percheziției de duminică, 28 iulie. În mod surprinzător pentru toată lumea – inclusiv pentru mine ca avocat al dânsului – în condițiile în care timp de două zile purtase discuții chiar unele legate de probele din dosar (adică îi explicasem ce probe sunt în sensul acuzării și că trebuie să se gândească foarte bine și să spună adevărul) în mod surprinzător în timpul percheziției din data de 28 iulie sunt anunțat de către anchetatori că dânsul dorește să își recunoască faptele și să mergem să asistăm la această recunoaștere.

M-a surprins, să fiu sincer, pentru că purtasem o discuție destul de amplă pe această temă – atât în ziua de 27, sâmbătă, cât și pe 28. Poziția dânsului a fost constantă, în sensul că nu cunoaște cine sunt aceste fete. Și chiar la un moment dat erau insistențe din partea anchetatorilor să recunoască pentru că în opinia dânșilor era vinovat și trebuia să spună adevărul, el chiar s-a enervat la un moment dat și am intervenit și eu că prea se insista să recunoască fapta și dânsul mergea pe nerecunoaștere. Deci în raport cu această situație nu puteai să te gândești că în curând vei avea o recunoaștere din partea inculpatului.

Pot să vă confirm că a cerut să stea de vorbă cu un polițist, că a cerut să fie singur cu acest polițist. Sper să nu mă înșel, dar acel domn polițist eu nu l-am văzut în grupul polițiștilor de la Dolj. Luați-o sub beneficiu de inventar această informație. Pe acest domn polițist l-am văzut doar la fața locului, acolo. Presupun că este un polițist de la Olt. A rămas singur cu acel polițist, chiar mi-a solicitat să rămână singur cu acel polițist…aproximativ o oră. După acel episod a mărturisit imediat. Deci imediat. E vorba despre minute”.

Să fi fost Dincă presat să recunoască niște crime, fiindcă fetele fuseseră scoase din țară și el ar fi salvat Rețeaua? E o ipoteză, dar doar probele găsite de noii anchetatori ne pot aduce adevărul. Cert e doar că Gheorghe Dincă le răpea cu mașina lui argintie și le aducea în Casa Groazei.

Curtea de Apel Craiova unde este adus Gheorghe Dinca si avocatul sau , marti 30 iulie 2019 / Badea Remus Nicolae (C) foto

Trebuie spus că și nevasta lui Dincă, sosită la Caracal în 26 iulie, a fost prelucrată de același polițist. Spunea avocatul Bogdan Alexandru în EVZ din 6 august: „Vă mărturisesc sincer că pe acel domn polițist l-am văzut discutând și cu o zi înainte, în timpul perchezițiilor, cu inculpatul. Fapt pentru care și a doua zi dânsul (n.r. – Dincă) a solicitat să stea de vorbă cu dânsul (n.r. – cu polițistul) și a discutat inclusiv cu soția inculpatului, acel domn polițist”.

 Dincă minte că a găsit-o pe Alexandra cu telefonul în mână

Nu știm ce a făcut bărbatul de 66 de ani cu fata răpită timp de 24 de ore în casa sa. Un vecin a spus că l-a sunat Dincă pe la 11 noaptea, în 24 iulie, când Alexandra era în casa lui. I-a dat trei apeluri, dar nu i-a răspuns.

În afara faptului că Dincă a relatat despre momentul în care a adus-o pe Alexandra acasă, legată de mâini cu cureaua sa și i-a dat o cafea, mai știm din apelul Alexandrei la 112 că a fost bătută și violată.

Noutățile din prima declarație a lui Gheorghe Dincă, omise din relatarea avocatului sunt doar câteva. Cea mai importantă se referă la momentul întoarcerii lui acasă, în 25 iulie, după ce fata sunase la 112 de pe telefonul lui. Ni se servise informația că Dincă a văzut lumina telefonului când a revenit și s-a prins că fata sunase la 112. Răpitorul a descris altfel momentul, conform postului Antena 3, care a obținut conținutul declarației din 28 iulie:

„Între orele 9-12, Dincă spune că a fost în oraș și a băut un ceai, după ce legase pe Alexandra la picioare și mâini cu sfoară și îi pusese bandă pe ochi. Am intrat în casă și am deschis ușa și am observat că fata se dezlegase de la pat și umbla legată la picioare, având telefonul în mână”.

Dincă minte, fiindcă Alexandra auzea când se apropia cineva de încăperea în care se afla. A spus-o și în dialogul de la 112, era înspăimântată că vine violatorul. Cum, atunci, să credem că fata îl aștepta cu telefonul în mână ca să-l facă să reacționeze violent?!

Așa că, „pe surse” a apărut informația că Dincă a lovit-o atunci când a văzut luminița de la telefon și a constatat că fata sunase la 112. Alexandra a căzut, s-a lovit la cap și a murit. Neavând capul victimei, e greu să probezi că nu e așa.

 

Încă o diversiune: Puloverul purtat de criminal!

Informația a fost lansată imediat după pătrunderea polițiștilor și procurorilor în Casa Groazei. În 26 iulie. Ca toată lumea să fie convinsă că Gheorghe Dincă e monstrul care a răpit-o, sechestrat-o, a ucis-o și i-a incinerat cadavrul Alexandrei, unul dintre anchetatorii primei echipe a spus presei că puloverul galben pe care-l purta pe umeri Dincă la momentul încătușării fusese al fetei. Nici pomeneală! Am căutat anunțul de dispariție al Alexandrei, iar în el scrie clar că fata era îmbrăcată, în dimineața de 24 iulie, într-o CĂMAŞĂ STIL IE DE CULOARE ALBASTRĂ, BLUGI LUNGI ŞI TENEŞI.

 

Primul demnitar din MAI care și-a pierdut scaunul

Secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin (foto mic), numărul 2 în conducerea Ministerului de Interne, a fost schimbat din funcție de premierul Viorica Dăncilă, imediat ce s-au limpezit nițel apele despre ce se întâmplase la Caracal în zilele de 25 și 26 iulie. Era 5 august când Dăncilă a semnat decizia, dar informația a trecut neobservată.

Nucu Marin, fost ofițer DIPI, a fost primul demnitar care a căzut din cauza clanurilor din Caracal care își dispută acolo supremația. Remus Rădoi, controversatul administrator al unor firme de protecție din județul Olt, declarase la un post de televiziune, în plin scandal, că a fost în audiență la secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin și îi spusese că un clan ce se ocupă cu prostituția, proxenetismul și cămătăria se bucură de protecția unor șefi din poliție și din parchet. În relatarea lui, Rădoi a spus și că aceleași aspecte le-a semnalat și generalului Anghel Andreescu, când l-a primit și acesta în audiență. El este omul care, împreună cu gardienii lui, au indicat comisarului șef Alexe trei adrese greșite, nu STS.

Locuitorii din Caracal știu și au relatat despre rivalitatea dintre Remus Rădoi și Nicolae Oacă. Ambii sunt considerați șefi de clan și oameni protejați de cele două grupări din poliție. Rădoi a spus chiar el că Oacă era protejat de comisarul Nicolae Mirea, șeful Poliției Caracal și de adjunctul său, Daniel Humă. În schimb, Remus Rădoi era omul comisarului șef Nicolae Alexa, șeful IPJ Olt.