Deputații propun consiliere obligatorie înainte de avort. „O politică care amintește de epoca Ceaușescu”

Deputații propun consiliere obligatorie înainte de avort. „O politică care amintește de epoca Ceaușescu”

O propunere legislativă recentă impune femeilor ce vor să avorteze consiliere obligatorie înaintea întreruperii de sarcină. În timpul consilierii, femeii i se vor arăta fotografii şi înregistrări video ale unui avort şi va fi informată privind alternativele: adopţia ori plasarea copilului în asistenţă maternală.

Iniţiativa legislativă aparţine deputaţilor Marius Dugulescu şi Sulfina Barbu şi este semnată de alţi 49 de deputaţi şi senatori. „Consilierea serveşte la protecţia vieţii şi sănătăţii mamei şi a fătului. Femeia însărcinată trebuie să fie conştientă că şi micuţul nenăscut are dreptul la viaţă”, a arătat Marius Dugulescu. Din momentul în care sunt consilitate psihlogic, femeile au la dispoziție cinci zile de reflecție. „Ne-am inspirat din legislația altor state europene, care au între trei și șapte zile de reflecție după consilierea psihologică”, ne-a declarat Sulfina Barbu, unul dintre inițiatorii legii.

„Perioada de gândire de 5 zile creează întârzieri nejustificate ce cresc riscurile pentru sănătatea pacientei”, comentează reprezentații ONG-urilor care resping inițiativa legislativă.

Imagini şi filme cu procedura Propunerea impune femeilor care îşi propun să întrerupă o sarcină să treacă, obligatori, printr-un proces de consiliere, în timpul căruia femeia va fi supusă, printre altele, următoarelor:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Cercetarea cauzelor care au determinat-o să ceară întreruperea de sarcină
  • Examinarea ecografică a sarcinii, urmată de înmânarea unei înregistrări foto/video
  • Explicarea și ilustrarea cu imagini foto/video a procedurii medicale de avort
  • Informarea asupra dezvoltării embrionare și fetale din momentul conceperii
  • Prezentarea de alternative la avort cum ar fi: încredințarea spre adopție, darea copilului în asistență maternală etc.

"Se speculează vulnerabilitatea femeii" Demersul este criticat de Institutul pentru Politici Publice şi Societatea Naţională de Medicina Familiei. Violeta Alexandru, director al Institutului pentru Politici Publice, consideră că aceste ore de consiliere, organizate conform propunerii legislative, nu sunt obiective. „În această formă, se speculează starea de vulnerabilitate emoţională a femeii şi, e fapt, ea este manipulată. Statul ar trebui să investească în planificare familială, în promovarea anticoncepţionalelor, pentru a nu se ajunge la astfel de situaţii şi să încurajeze existenţa cabinetelor de consiliere pentru femeile aflate în situaţii delicate, dar să nu le oblige pe toate să treacă prin această procedură”. „În România nu se face educația pentru o viață sexuală echilibrată” România se află pe locul 2 în UE în ceea ce priveşte întreruperile de sarcină şi pe 6 la nivel global. „Din păcate, cu excepţia efortului ocazional al unor medici, în Romania nu se face educaţia tinerilor pentru o viaţă sexuală echilibrată, nu se face prevenţia pentru evitarea sarcinilor nedorite, nu se încurajează în mod eficient folosirea mijloacelor contraceptive”, se arată într-un comunicat semnat de Institutul pentru Politici Publice şi Societatea Naţională de Medicina Familiei. Ce își propun inițiatorii legii În expunerea de motive a deputaților semnatari ai propunerii legislative se precizează că „România se confruntă cu o acută lipsă de informare și educație asupra consecințelor avortului, aceasta fiind și una dintre cauzele pentru care țara noastră are o rată foarte mare a avorturilor - 520 de întreruperi de sarcină la 1000 de născuți vii și un număr de 115.000 de avorturi”. REACȚII ÎN MASĂ DE LA ONG-URI: „Cerem ministrului Sănătații să dea aviz negativ legii” Într-o scrisoare trimisă Ministrului Sănătaţii, un număr de 21 de organizaţii neguvernamentale cer să nu se dea aviz pentru această lege: Iniţiativa legislativǎ ridicǎ probleme grave de respectare a standardelor medicale şi a legislaţiei române în domeniul sǎnǎtǎţii, drepturilor pacientului şi drepturilor omului. Prin urmare, vǎ rugǎm sǎ emiteţi un aviz negativ.  „În primul rând, vom sublinia o carenţǎ fundamentalǎ a propunerii legislative – nu este însoţitǎ de un studiu de impact, cu indicarea surselor de finanţare – ceea ce face foarte dificilǎ implementarea ei de cǎtre Ministerul Sǎnǎtǎţii, ale cǎrui resurse sunt şi aşa foarte solicitate. În al doilea rând, vom demonstra cǎ propunerea legislativǎ vine în contradicţie cu standardele Organizaţiei Mondiale a Sǎnǎtǎţii şi Federaţiei Internaţionale a Ginecologilor şi Obstetricienilor, dupǎ care şi Ministerul Sǎnǎtǎţii din România se ghideazǎ. În ultimul rând, vom trece în revistǎ cu titlul de exemplu consecinţele pe care adoptarea legii ar putea sǎ le aibǎ asupra sǎnǎtǎţii şi drepturilor femeilor şi fetelor din România”, se arată în scrisoare trimisă ministrului Sănătăţii.

”O politică pro-natalistă, care amintește de epoca Ceaușescu”

Problemele presante care determină o femeie să recurgă la avort nu dispar prin înăsprirea  legilor şi nici prin proiectatele intervenţii paternalist-moralizatoare ale personalului medical, țin să precizeze reprezentanții ONG-urilor.

„O astfel de politică pro-natalistă, ce amintește de epoca Ceaușescu, nu poate duce la creşterea natalităţii, ci face ca întreruperea de sarcină în condiţii de nesiguranţă să devină una din puținele opţiuni la îndemână”, afirmă organizaţiile semnatare.

Acestea susţin politici publice de încurajare a egalităţii de gen, a nediscriminării şi promovează dreptul femeii la sănătate concomitent cu implicarea autorităților  în măsuri și politice de prevenție, planning familial, educație pentru utilizarea de măsuri contraceptive, etc. Acestea ar trebui să fie preocupările primordiale ale Statului român modern. 

„Orice demers care duce la conştientizarea acestui păcat este binevenit” La rândul lui, preotul Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei, spune că “avortul e o crimă. Orice demers care duce la conştientizarea acestui păcat este binevenit” şi că, pe lângă psiholog, n-ar fi rău dacă femeile ar consulta un duhovnic înainte de a decide să avorteze. “Foarte multe doamne vin să discute cu preotul în astfel de chestiuni”, susține Constantin Stoica. „Propunerea noastră nu înseamnă că interzicem avortul. Nu voi fi niciodată de acord cu asta. Însă în anul 2012 avortul trebuie să fie un accident în viaţa fertilă a unei femei, nu o practică, cum se întâmplă la noi”, SULFINA BARBU, inițiator al legii CITIŢI ŞI:

  • "Avortul opreşte o inimă care bate"
  • De ce avorturile sunt mai sigure decât nașterile
  • Doctorii ar trebui să poată ucide bebelușii. Nou-născuții nu sunt persoane!"
  • Reportaj fără anestezie: Avortul, o despărţire în somn de copilul care moare înainte să se nască"