În viitorul apropiat competiţia pentru supremaţia politică va fi între Pro România şi USR Plus, conform rezultatelor obţinute de partide la scrutinul europarlamentar din 26 mai, a declarat într-o conferinţă de presă, vineri, liderul judeţean al formaţiunii, deputatul Ioan Cătălin Nechifor.
„Asistăm acum, oarecum, la o disoluţie a partidelor clasice. Mă uitam la scorul PSD la Suceava de 25,92%. E cel mai mic scor istoric al PSD din judeţ. În egală măsură la PDL, pentru că PNL e compus din vechiul PDL şi vechiul PNL, scorul de 33,78% nu e nici acesta un scor fabulos. Dacă ar fi să mă îndrept către trecut, în 2014 obţineam un scor de peste 40% pentru PSD. Sigur că putem vorbi şi de USR care a avut un procent de 14,35% în judeţul Suceava, care este sub media naţională. Cred că, dacă până în prezent competiţia era aproape înţeleasă de toţi ca fiind între PSD şi PNL, mă gândesc că în viitorul apropiat competiţia pentru supremaţia politică va fi între Pro România şi USR Plus. Acest lucru se întâmplă nu doar în România, ci şi în spaţiul european. Valul schimbării a cuprins în Franţa, Italia, Germania”, a spus Nechifor.
În opinia lui Nechifor, dacă se va păstra acest trend crescător, Pro România ar putea avea în 2024 un candidat cu şanse maxime de a ajunge preşedintele ţării şi să facă parte din viitorul guvern.
„Sunt foarte încrezător că echipa noastră, prin creştere naturală, poate să ajungă să dea şi preşedintele României, poate în 2024, dar să facă parte şi din viitorul cabinet guvernamental”, a spus Nechifor.
El crede că Pro România a trecut primul examen greu, „un examen de capacitate”, în condiţiile în care s-a înfiinţat în urmă cu un an şi ceva, nu are în judeţ niciun primar, viceprimar, consilier judeţean, local, şef la deconcentrate, ci doar membri de partid care au dorit să facă muncă politică.
„După numărătoarea oficială Pro România a obţinut în judeţul Suceava un număr consistent de 16.012 voturi, aferent unui procent de 6,48%. Cu scorul de 6,48% ne-am calificat în foarte multe localităţi. Din cele 114 localităţi, în multe dintre ele scorul a fost undeva în jurul mediei, în puţine localităţi au fost mai mici, dar am avut şi performanţe importante, precum la Vultureşti unde am luat peste 20% sau Broşteni aproape de 20% şi altele. O altă notă importantă pentru Pro România a fost competiţia pe spaţiul urban, unde prezenţa a fost şi mai mare decât în cel rural şi unde procentul Pro România a fost unul destul de bun. Iată că la Suceava procentul a fost de 7,83%, la Câmpulung 6,44%, Fălticeni 8,6%, Rădăuţi 6,46% şi Vatra Dornei 7,75% (...) Ceea ce am reuşit să construim a fost un altfel de vehicul politic”, a spus Nechifor.