Pro-europenii nu-s imuni la corupție! Italia a închiriat un avion de zeci de ori mai scump!

Pro-europenii nu-s imuni la corupție! Italia a închiriat un avion de zeci de ori mai scump!

Cine își imaginează că învârtelile și corupția s-au născut în România, va avea un șoc. Politica are moravuri la fel de ușoare și în Occident, iar politicienii pro-europeni nu-s imuni la tentații.

Afacerea despre care vă voi vorbi astăzi s-a petrecut în Italia, dar nu pe vremea când Mafia făcea jocurile politice și nici în timpul în care Liga lui Salvini s-a aflat la guvernare. Eroul principal al învârtelii este fostul premier Matteo Renzi, marele protejat al Bruxelles-ului din politica europeană. Sub guvernarea lui, Italia a închiriat o aeronavă, angajându-se să plătească 168 de milioane de euro în opt ani, susține Daniele Martini în .ilfattoquotidiano.it, care subliniază că un avion similar ar fi costat doar 7 milioane.

Povestea a început în 2016. Pe când conducea guvernul, Matteo Renzi și-a dorit o aeronavă nouă, care să-i permită să zboare în străinătate fără să facă escale. Zis și făcut. S-au dus negocieri cu Etihad (compania aeriană națională a Emiratelor Unite Arabe), iar guvernul italian a semnat un contract pentru furnizarea noii aeronave, care ar fi trebuit să fie gata pentru 2017. Guvernul de la Roma a căzut între timp și, ca urmare, Renzi n-a apucat să zboare cu noul avion. Succesorul său, Paolo Gentiloni, nu a folosit nici el noul avion. Î n 2018, noul guvern italian (format din Mișcarea 5 Stele și Liga lui Salvini) a blocat contractul economisind 118 milioane de euro, pentru că 50 de milioane fuseseră deja plătite.

Decizia de a pune capăt acestui acord i-a aparținut lui Gaetano Intrieri. Din documentele puse de Intrieri la dispoziția presei au aflat ziariștii despre contractele (între Etihad, compania Alitalia și Ministerul Apărării), care demonstrează că statul italian a plătit firmei Etihad, prin Alitalia, pentru ca acesta din urmă să cumpere un avion care să fie ulterior închiriat și folosit de șeful guvernului italian. S-a aflat, evident, și că prețul era de 26 de ori mai mare decât cel al pieței. Nu pe vorbe. Intrieri reușise să oțină o ofertă pentru două Airbus A340-500 Etihad, același model ca cel al lui Renzi. Prețul? Aproximativ 7 milioane de dolari fiecare (6,4 milioane de euro), adică de 26 de ori mai mic decât cel pe care Etihad îl încasa pentru chiria avionului cerut de Renzi. Mai mult, contractul cu firma arabă cuprindea și o serie de „Servicii programate” neincluse în preț.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru aceste servicii, Alitalia factura Ministerului Apărării prețuri mai mari de până la 3 ori mai mari decât cele ale pieței. I ntrieri a constatat, de asemenea, că nu a fost anunțată nicio ofertă internațională pentru aeronavă și că aceasta a fost înmatriculată civil contrar legii. Dezvăluirile lui Intrieri au dezlănțuit panica. Unele ziare au început să-l atace, laolaltă cu unii reprezetanți ai Partidului Democrat. Nici conducerea firmei arabe Etihad nu a stat cu mâinile în sân. Șeful flotei companiei arabe, Andrew Fisher, a insistat ca la întâlnirea sa cu Intrieri să fie prezent și generalul Magrassi, cel care a negociat acordul, dar Magrassi nu s-a prezentat. Disperați, administratorii companiei arabe au propus reducerea contractului de închiriere de șase ori, de la 800 mii de euro pe lună la 120 de mii.

Era, însă, prea târziu, ministrul Transporturilor Toninelli (Mișcarea 5 Stele) a decis anularea contractului. Acum, Procurorul Public din Civitavecchia și Curtea de Conturi cercetează întreaga afacere. Va ieși adevărul la lumină, deși Partidul Democrat (pe care Renzi l-a părăsit între timp) s-a întors la guvernare? Rămâne de văzut!