DECIZIE. Procesul de privatizare a combinatului Oltchim a fost pus în aşteptare, iar procedurile vor fi lansate atunci când piaţa va asigura condiţii favorabile care să permită menţinerea locurilor de muncă, a declarat ieri premierul Călin Popescu Tăriceanu.
Totodată compania urmează să fie susţinută cu ajutoare de stat avizate de Comisia Europeană. Anunţul vine după o cosultare în acest sens între primul-ministru şi preşedintele Traian Băsescu.
Acesta din urmă a vizitat luni combinatul şi i-a asigurat pe cei 550 de angajaţi că nu au „în momentul de faţă perspectiva şomajului”.