Oferta mai buna pentru Daewoo, la schimb cu facilitatile legislative.
Reprezentantii guvernului au confirmat ieri ca statul va pregati o lege speciala care sa permita grupului american Ford facilitati la preluarea fabricii Daewoo Craiova.
Totusi, membrii Comisiei de privatizare sustin ca, la schimb, au solicitat producatorului american sa imbunatateasca oferta financiara pe care a depus-o deja.
„Pana in prezent comisia nu a deschis oferta financiara depusa de compania Ford, iar solicitarea de imbunatatire a ofertei a fost ceruta potentialului cumparator conform prevederilor legislatiei in domeniul privatizarii”, se arata intr-un comunicat de presa al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Termenul pe care l-au acordat oficialilor Ford pentru a veni cu o oferta mai buna de la singura companie interesata de preluarea Daewoo Craiova este 15 august.
„Comisia de privatizare a decis sa deschida prima oferta financiara abia dupa ce va primi si oferta imbunatatita. Tinand cont ca s-a ajuns la negocierea formei finale a contractului de privatizare, AVAS spera sa primeasca o noua oferta pana la mijlocul lunii august”, au afirmat surse din cadrul AVAS.
Vladescu joaca pentru americani
O oferta mai buna din partea Ford va veni insa doar insotita de o serie de pretentii ale americanilor legate de situatia actuala a fabricii de la Craiova, mai ales legate de datoriile pe care le are in prezent compania.
Seful Comisiei de privatizare si fost ministru al finantelor, Sebastian Vladescu a recunoscut ca o parte din conditiile Ford nu sunt in conformitate cu actualul cadru legislativ si ca va incerca sa gaseasca o formula legislativa noua, acceptata de ambele parti. In cazul in care privatizarea va fi parafata, Ford va produce anual in Romania 300.000 de autovehicule si tot atatea motoare.
Presiuni
Fostul sef Ford face pretul pentru Jaguar si Land Rover Daca preluarea Daewoo Craiova ar putea aduce o repozitionare in zona pentru Ford, pe plan mondial americanii joaca in acest moment meciuri cu greutate: obtinerea unui pret bun pentru Jaguar si Land Rover, doua branduri la care vrea sa renunte.
Fostul director executiv al companiei, Jacqes Nasser, a vizitat deja fabricile Land Rover si Jaguar din Marea Britanie pentru a obtine din partea fostilor colegi sprijin pentru oferta One Equity Partners, fondul de private equity detinut de JPMorgan Chase.
Nasser este cel care, in urma cu sapte ani, a mai reusit aducerea brandurilor Land Rover si Jaguar in portofoliul Ford. Vizitele neasteptate ale lui Nasser - care a condus Ford intre 1999 si 2001 - la fabricile din Anglia vin in conditiile in care fondul de private equity pune presiune pe Ford sa pastreze o parte din actiunile pe care le detine la Land Rover si Jaguar, adica 30% din acestea.
O condite similara a fost nevoit sa accepte producatorul american si la vanzarea Aston Martin, cand a pastrat 15% din actiuni. In acest moment, situatia celui de-al doilea mare producator auto american nu este tocmai favorabila. Numai in SUA, pierderile companiei s-au ridicat in al doilea trimestru al acestui an la 279 de milioane de dolari.