Prinţul Harry, atacat de mari personalități politice: „Şi-a pierdut controlul”

Prinţul Harry, atacat de mari personalități politice: „Şi-a pierdut controlul” Prințul Harry. Sursa foto: Arhiva EVZ

Prințul Harry și-a pus americanii în cap după ce a declarat că Primul Amendament al SUA este „o nebunie”, iar reacțiile critice nu au întârziat să apară.

Jurnalistul de la BBC, Andrew Neil, îl face praf în cadrul emisiunii „Harry Windsor-Markle”, unde își bate joc de ducele de Sussex într-un atac brutal, după ce a îndrăznit să critice Primul Amendament al SUA.

În timpul interviului cu Dax Shepherd și producătorul Monica Padman pe podcastul Armchair Expert, prinţul Harry părea să critice Primul Amendament - dreptul la libertatea de exprimare.

Prinţul Harry a spus: „Am atât de multe lucruri pe care vreau să le spun despre Primul Amendament, așa cum îl înțeleg eu, dar sunt niște prostii. Nu vreau să încep să merg pe traseul Primului Amendament, deoarece acesta este un subiect uriaș și pe care nu îl înțeleg deoarece sunt aici de puțin timp. Însă, poți găsi o chichiță în orice. Poți să profiți sau să exploatezi ce nu este spus în loc să susții ce este spus”, a declarat ducele de Sussex.

Americanii si-au exprimat indignarea după declaraţiile lui  Harry

„Dacă are o problemă cu Constituția poate să se întoarcă în Marea Britanie”, a scris un american, pe Twitter, după interviu. „Atunci pleacă naibii din America”, a scris altcineva.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și congresmenul texan Dan Crewnshaw s-a alăturat celor care l-au criticat pe soțul lui Meghan Markle, glumind: „Tocmai mi-am dublat numărul participanților la petrecerea de Ziua Independenței”.

Nici Nigel Farage nu se lasă mai prejos şi scrie pe Twitter: „Prințul Harry să condamne Primul Amendament al SUA arată că şi-a pierdut controlul”.

Iar Ted Cruz, senator pentru Texas și aliat al partidului republican sub conducerea lui Donald Trump, a scris pe Twitter: „Mă bucur că poate spune asta”. Făcând referire la libertatea de exprimare din SUA pe care Harry n-o înțelege chair dacă, exact datorită Primului Amendament, i se permite să spună ce gândește.

Jack Posobiec, un activist de dreapta, a adăugat: „Prințul Harry atacă Primul Amendament al Americii?”.

Candace Owens, un activist și fondator al mai multor organizații de dreapta, a adăugat: „Câte interviuri în stil hollywoodian vor da prințul Harry și Meghan Markle înainte de a obține, în cele din urmă, intimitatea pe care şi-o doresc cu disperare?”

Despre Primul Amendament al SUA

Primul Amendament al SUA acoperă o serie de libertăți - inclusiv libertatea la religie; libertatea de exprimare; libertatea presei; dreptul de a adresa petiții guvernului, dreptul la manifestații. Acesta a făcut parte din Legea Drepturilor care a fost adăugată Constituției în data de 15 decembrie 1791.

„Congresul nu o să creeze vreo lege privind stabilirea religiei sau să interzică exercitarea liberă a acesteia; sau să limiteze libertatea de exprimare sau libertatea presei; sau dreptul persoanelor de a protesta pașnic și de a adresa petiții guvernului pentru a remedia anumite nemulțumiri”, se arată în textul scris acum 230 de ani.

Expertul regal Richard Fitzwilliams a atacat afirmațiile lui Harry şi spune că este „din ce în ce mai prins. Şi, din păcate Meghan decide acum pentru Harry. „Nu ne spunea că el și Meghan s-au prefăcut că sunt oameni obișnuiți într-un supermarket? Şi că știe ce îşi doreşte o prințesă pentru că i-a spus Meghan. Este ușor să tragi concluzia că el nu mai gândește cu propria minte. Este, din păcate, evident”, scrie express.