Evenimentul Zilei > Monden > Prințul Harry a dat lovitura pe piața financiară: „Devine bancher?”. Ducii de Sussex și-au îndeplinit promisiunea
Prințul Harry a dat lovitura pe piața financiară: „Devine bancher?”. Ducii de Sussex și-au îndeplinit promisiunea

Prințul Harry a dat lovitura pe piața financiară: „Devine bancher?”. Ducii de Sussex și-au îndeplinit promisiunea

Meghan Markle și Prințul Harry și-au respectat partea lor de înțelegere și au „îndeplinit” promisiunea pe care au făcut-o publicului. Cuplul de Sussex a fost pe prima pagină a ziarelor în această săptămână după ce au anunțat într-un interviu exclusiv acordat New York Times că vor deveni parteneri la o firmă de investiții sustenabile. Cei doi au anunțat noul rol de angajare declarând: „Când investim unii în alții, schimbăm lumea”, relatează The Express.

Firma Ethic, despre ea fiind vorba, susține că oferă consultanță clienților cu privire la modul în care să își investească banii în mod mai sustenabil, acordând prioritate unor probleme precum schimbările climatice și drepturile omului. Ducele și ducesa de Sussex au fost numiți „parteneri de impact” ai firmei și au investit deja în companie.

„Își îndeplinesc promisiunea”/„Prin faptul că este bancher?”

Becca Hutson, prezentatoarea GB News, a declarat: „Am fost foarte bucuroasă (…). Cred că acest lucru este absolut minunat. În primul rând, nu știm dacă sunt plătiți sau dacă nu sunt plătiți deloc. Ei câștigă o sumă frumușică din celelalte contracte pe care le au. Cred că este minunat, Harry și Meghan își îndeplinesc promisiunea pe care ne-au făcut-o tuturor atunci când au lansat Fundația Archewell”.

Gazda GB News, Dan Wootton, a pus la îndoială comentariile doamnei Hutson: „Prin faptul că este bancher?”

Prezentatoarea a ripostat: „Este vorba despre a investi în cauze precum egalitatea de gen, egalitatea rasială și schimbările climatice. Este vorba de finanțarea efectivă a unor cauze”.

Ce au promis Meghan și Harry fanilor

Luna trecută, cuplul a fost inclus pe lista celor mai influente 100 de persoane din revista TIME. Ducele și ducesa de Sussex au fost recunoscuți pentru activitatea lor caritabilă prin intermediul organizației non-profit, Archewell Foundation.

Cuplul regal a investit de mult timp foarte mult timp în susținerea activităților caritabile, cerând chiar binevoitorilor să doneze pentru o organizație caritabilă pentru a marca ziua nunții lor în 2018, iar una dintre primele întreprinderi pe care Harry și Meghan le-au anunțat după plecarea lor din familia regală a fost crearea organizației non-profit în 2020.

În anunțul privind noul ONG, la câteva zile după ce au părăsit Casa Regală, cuplul a spus: „Înainte de propunerea SussexRoyal, ne-a venit ideea de „Arche” – cuvântul grecesc care înseamnă „sursă de acțiune. Ne-am conectat la acest concept pentru organizația caritabilă pe care speram să o construim într-o zi și a devenit sursa de inspirație pentru numele fiului nostru. Archewell este un nume care combină un cuvânt străvechi pentru putere și acțiune și un altul care evocă resursele profunde la care fiecare dintre noi trebuie să apeleze”.

În ultimii ani, organizația non-profit a colaborat cu mai multe organizații caritabile din întreaga lume în cadrul unor proiecte care variază de la ajutorarea persoanelor care suferă de foame până la distribuirea echitabilă a vaccinului COVID-19.