Prins la furat într-o casă din Milano,un hoț român a murit înecat într-un canal

Un român prins la furat într-o casă din Milano a murit înecat într-un canal cu carabinierii pe urme.

Bărbatul fugea de urmăritori pe bicicletă, dar aceştia i-au blocat toate căile de ieşire. Aşa că a luat o decizie care s-a dovedit a fi fatală pentru el, transmite Milano Today.

În vârstă de 34 de ani, hoţul a fost surprins de proprietarii casei în care a dat o spargere, sâmbătă după-amiază. Alertaţi, carabinierii au ajuns rapid la locul jafului, iar românul a încercat să scape furând bicicleta din curtea casei şi pedalând.

Numai că urmăritorii lui au blocat toate căile de acces, aşa că hoţul, încercuit, a încercat să scape plonjând în apele unui canal din oraş.

Curenţii au fost însă mult prea puternici şi românul a fost luat de apă. Un tânăr italian în vârstă de 29 de ani a încercat să-l salveze dar nu a reușit.

Pompierii au reuşit să scoată din apă trupul fără viaţă al hoţului român abia la un stăvilar de la marginea oraşului.