Obișnuit mai degrabă cu calul de acasă, un tânăr dintr-un sat din județul Giurgiu n-a ținut cont că pentru moped îi trebuie și permis de conducere. Așa că a plecat la plimbare prin comună. Ghinionul lui: a dat nas în nas cu polițiștii care l-au „descălecat” și i-au făcut dosar penal.
Cei care l-au prins cu „calul de fier” pe tânărul de 21 de ani au fost poliţiştii de la Postul de Poliţie Roata de Jos, judeţul Giurgiu. Ei l-au văzut circulând pe strada Principală. Când au verificat mopedul, oamenii legii au aflat că acesta nu era nici măcar înregistrat. În plus, călărețul nu poseda permis pentru nicio categorie de vehicule.
Drept urmare, tânărul s-a ales cu dosar penal și este cercetat, în stare de libertate, pentru două fapte: conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.