Ne considerăm cu toții incapabili să facem rău și îndreptățiți să-i judecăm pe cei din jur. Să le punem etichete și să-i insultăm pentru că îndrăznesc să gândescă altfel. Dar oare suntem cu adevărat niște repere de moralitate sau, puși în situații neobișnuite, am face repede pactul cu diavolul?
Faimosul psiholog canadian Jordan Peterson, noua senzație a internetului cu milioane de vizualizări, crede că, în anumite condiții, orice om poate deveni gardian într-un lagăr de concentrare, de pildă, și își poate folosi puterea pentru a face rău. Afirmatiile lui Peterson se bazează pe concluziile pe care le-a tras studiind ororile secolului XX, dar și pe experiența sa de psihoterapeut. Există însă și o dovadă concretă legată de irezistibila tentație a răului - un experiment de psihologie socială realizat de profesorul Philip Zimbardo în anul 1971. Experimentul Închisorii Stanford, după numele universității care l-a organizat, a scos la iveală lucruri greu de imaginat. Pentru a studia efectele puterii asupra psihicului uman, Zimbardo a făcut între 14 și 20 august 1971 următoarea experimență: a selectat 24 de bărbați, în majoritate albi, din clasa de mijloc a societății. Echipa lui Zimbardo a avut grijă ca aceștia să aibă un psihic stabil și să fie într-o stare bună de sănătate. S-a verificat, de asemenea, ca niciunul dintre ei să nu fi avut probleme cu legea. Subiecților experimentului li s-a adus la cunoștință că vor participa la un studiu legat de viața în închisoare, care va dura între 7 și 14 zile, urmând a fi plătiți cu 15 dolari pe zi (echivalentul a 94 de dolari în zilele noastre). Apoi, subiecții au fost desemnați la întâmplare fie deținuți, fie gardieni, câte 9 în fiecare grup, câte 3 fiind păstrați ca rezervă pentru fiecare grup. Profesorul Zimbardo însuți a preluat poziția de administrator al închisorii imaginare. Cu o zi înainte de a începe experimentul, Zimbardo le-a dat instrucțiuni precise celor aleși să fie gardieni. „Puteți să-i faceți pe deținuți să simtă plictiseala de a fi închiși, ba chiar să aibă un sentiment de teamă, până la un punct.
Puteți chiar să le insuflați sentimentul că viața lor este controlată arbitrar de noi, de voi și de mine, de sistem, că nu au niciun fel de spațiu privat, al lor. O să le anulăm orice urmă de individualitate pe mai multe căi. În general asta îi va face să simtă că nu au nicio putere. Mai precis, că în această situație noi avem toată puterea și ei niciuna.” Mai mult, gardienii au primit bastoane de lemn și uniforme, ba chiar și ochelari de soare care să împiedice contactul vizual cu deținuții. La rândul lor, prizonierilor li s-au pregătit niște bluze și cămăși nepotrivite ca număr, ba chiar și lanțuri pe care să le poarte la una dintre glezne. Experimentul a început spectaculos. Poliția din Palo Alto i-a arestat pe deținuți din casele lor sub acuzația de tâlhărie armată. Cei 12 au fost duși la secție unde li s-au luat amprente, apoi conduși la falsa închisoare, unde au fost dezbrăcați și întemnițați. Deținuții au primit numere, iar gardienii au fost avertizați să îi strige după acestea, nicidecum după numele lor. Primele rapoarte asupra experimentului arată că subiecții și-au asumat rapid rolurile. Unii dintre gardienii au încercat să-și impună autoritatea, folosind, până la urmă tortura psihologică. Mulți dintre prizonieri au acceptat pasiv abuzurile, alții s-au răzvrătit însă. Încetul cu încetul, lucrurile au scăpat de sub control. Paznicii forțau deținuții să-și tot repete numerele alocate și i-au pedepsit fizic pe cei care greșeau. Mai mult, le-au interzis să mai golească gălețile în care își făceau nevoile fiziologice ca să-i readucă la ascultare.Tot în același scop le-au luat paturile din celule sau i-au silit să se dezbrace. Cruzimea paznicilor a întrecut rapid orice limită Până la urmă experimentul a fost abandonat după numai 6 zile, după ce unii dintre prizonieri l-au părăsit. Unul dintre ei, în fapt unul dintre conducătorii revoltelor prizonierilor, a mărturist în filmul documentar „Furia tăcută. Experimentul Închisorii Standford”: „Ca experiență a fost unică. Nu am fost atât de supărat în viața mea. Era imposibil de controlat, atât ca situație, cât și în ceea ce privește sentimentele mele. Poate ca am avut întotdeauna o problemă cu pierderea controlului. Am vrut să mă înțeleg mai bine, așa că am studiat după aceea psihologia.” Dar nu numai pe foștii prizonieri i-a marcat puternic experiența de la Stanford. Unul dintre cei mai duri așa-ziși gardieni i-a scris peste ani profesorului Zimbardo câteva rânduri: „Dacă cineva mi-ar fi spus atunci că modul în care acționam îi afecta pe deținuți, aș fi răspuns că aceștia sunt slabi și se poartă ca niște pămpălăi.
Dar, peste ani, amintirea faptului că mi-am luat rolul atât de în serios a devenit o avertizare. Mă gândesc mult la modul în care îi tratez pe oameni. De fapt, unii ar putea să mă considere prea sensibil pentru modul în care mă port ca om de afaceri.” În ceea ce-l privește pe autorul experimentului, profesorul Zimbardo, acesta a tras propria concluzie în cartea sa „Principiul luciferic. Cum devin răi oamenii buni”: „Este rezonabil să tragem concluzia că acest experiment are o valoare durabilă, nu numai pentru cei care se ocupă de științele sociale, ci si pentru publicul larg. Acum cred că există ceva ce determină transformarea dramatică a naturii umane, nu misterioasa substanță care îl transforma pe Dr. Jekyll în maleficul domn Hyde, ci mai degrabă despre puterea socială, situațiile și sistemele care le susțin. Eu și colegii mei suntem mulțumiți că am reușit să oferim psihologiei un instrument informativ și captivant prin care putem înțelege ceva fundamental și atât de deranjant despre natura umană.” În opinia mea, Stanford Prison Experiment are adânci semnificații în lumea de astăzi. Sub ochii noștri, o ideologie radicală tinde săacapareze lumea liberă. Ni se cere să acceptăm lucruri care ne șochează sau care ne amenință direct, precum imigrația de proporții. Ni se cere să redefinim familia, să acceptăm multiculturalismul, diversitatea. Încă de la grădință, copiii sunt îndoctrinați. Cei care îndrăznesc să se opună sunt rapid etichetați drept naziști, rasiști sau bigoți. Dreptul lor la cuvânt este limitat, blocat sau chiar interzis. Mâine însă, când lumea la care visează Soros ar putea deveni realitate, dizidenții ar putea plăti mult mai scump curajul de a spune ce gândesc. Pentru că liberal-ideologia progresistă de astăzi își are rădăcinile în același sistem marxist care a dat naștere gulagului sovietic.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
