Fiica cea mare a regelui Mihai a vorbit intr-un interviu acordat cotidianului Telegraph despre povestea de dragoste pe care a trait-o cu Gordon Brown.
Cele doua personalitati nu au format unul din cuplurile proeminente ale epocii, dar principesa spune ca a trait o poveste de dragoste ca in basme.
Brown si principesa Margareta s-au intalnit in Scotia, pe cand printesa era studenta la Universitatea din Edinburgh.
Gordon Brown provenea dintr-o familie foarte traditionalista, in timp ce principesa Margareta, stra-stra-stranepoata a reginei Victoria, era a 81-a in ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii.
Tatal printesei, regele Mihai, fusese expulzat de comunisti din Romania in 1947. Familia regala s-a stabilit in satul Ayot St Lawrence din Hertfordshire, Marea Britanie, iar Margareta si-a facut studiile in Elvetia.
Dupa bacalaureat, printesa a petrecut un an in compania bunicii sale, regina Elena, o verisoara a printului Philip, la Florenta, in Italia.
"M-a invatat tot ceea ce stiu. Tot ceea ce sunt acum ii datorez ei. Mi-a facut cunostinta cu oameni, diplomati, artisti, oameni din ONU care lucreau in Etiopia, Sudan, Africa de Sud", a declarat principesa.
Relatia printesei romance cu actualul ministru britanic de Finante a durat cinci ani si cei care i-au cunoscut pe atunci erau convinsi ca se vor casatori.
Pe parcursul anilor sai de celibat, pana cand a intalnit-o pe Sarah Macaulay, femeia care i-a devenit sotie, Brown a regretat ca nu s-a casatorit cu printesa, potrivit apropiatilor.
"A fost singura mare iubire din viata lui", a declarat un prieten al ministrului. "Niciodata nu a putut sa se impace cu gandul (despartirii n.r.)", a adaugat acesta.
Un prieten al cuplului din acea vreme, citat de autorul biografiei lui Brown, Paul Routledge, a spus despre printesa: "Era dulce si draguta si cu siguranta era pregatita sa devina o sotie buna. Era si inteligenta, desi nu se compara cu el, dar pareau facuti unul pentru celalalt."
Speculatiile potrivit carora printesa ar fi fost aceea care a pus capat relatiei, dupa ce a cunoscut un pompier din Leith, au fost respinse ca fiind "pura fictiune" de o sursa apropiata Margaretei.
Dupa absolvirea facultatii, Margareta s-a specializat in sociologie medicala si a lucrat pentru Organizatia pentru Agricultura si Alimentatie din cadrul Natiunilor Unite.
Dupa caderea comunismului in Romania, Margareta s-a intors impreuna cu tatal sau, Regele Mihai, in tara natala.
In Romania, printesa a infiintat o fundatie care ii poarta numele, in beneficiul copiilor aflati in dificultate.
In 1996, printesa s-a casatorit cu actorul Radu Duda.
Intre timp, Brown isi pregateste drumul spre resedinta din Downing Street, Londra, unde este gazduit pe timpul mandatului premierul Marii Britanii.
Intreaga poveste, in editia de maine a cotidianului Evenimentul zilei.