Evenimentul Zilei > International > Principalul asistent al președintelui Ucrainei, ținta unei tentative de asasinat. E mâna rușilor?
Principalul asistent al președintelui Ucrainei, ținta unei tentative de asasinat. E mâna rușilor?

Principalul asistent al președintelui Ucrainei, ținta unei tentative de asasinat. E mâna rușilor?

Serhiy Shefir, unul dintre cei mai importanți oameni ai președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskyy, a fost ținta unei ploi de gloanțe în timp ce mașina în care se afla trecea prin satul Lesnyky din apropierea capitalei Kiev.

Anchetatorii au numărat peste 10 urme de gloanțe în caroseria mașinii oficiale, anunță un comunicat al poliției ucrainene. Oamenii legii anunță, de asemenea, că șoferul mașinii a fost rănit.

Serhiy Shefir a scăpat neatins

Din fericire, Serhiy Shefir nu a fost rănit în atac, potrivit unui parlamentar ucrainean.
Autoritățile au deschis un dosar penal in rem, catalogând atacul drept tentativă de crimă cu premeditare.

„Persoane neidentificate au tras aproximativ 10 focuri de armă de calibru 7,62”, a anunțat procurorul general ucrainean Iryna Venediktova într-o postare pe Facebook, adăugând că se desfășoară o anchetă. Pe rețelele de socializare corculă. de asemenea, imagini cu cu găuri de gloanțe din mașina lui Serhiy Shefir,

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care se află în acest moment la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, adeclarat că nu știe cine se află în spatele atacului, dar a promis că va exista un „răspuns puternic”.

„Cine este în spatele acestui lucru, sincer, nu știu. Care sunt aceste puteri? Ar putea fi interne, externe”, a afirmat Zelenski într-o declarație televizată. „Să-mi transmiți un mesaj cu focuri de armă din pădure în mașina prietenului meu este o slăbiciune.”
.

Cine e în spatele atacului? Oligarhii ucraineni sau rușii?

Zelenski a venit la putere promițând că va lupta împotriva puterii oligarhilor. Mykhailo Podolyak, un alt consilier al președintelui, susține că tentativa de asasinat ar putea fi legată de această luptă.

„Subliniem că politica președintelui care vizează transformarea fundamentală a statului va rămâne neschimbată”, a anunțat Podolyak, promițând măsuri mai stricte împotriva oligarhilor.

În această săptămână, parlamentul ucrainean va dezbate o lege prezidențială care vizează reducerea influenței oligarhilor.

„Acest atac deschis, deliberat și extrem de violent cu arme automate nu poate fi calificat în mod diferit decât ca tentativă de asasinat asupra unui membru cheie al echipei”.

Alți lideri politici nu ezită să evoce posibilitatea ca atacul să fi fost pus la cale de ruși

„Nu trebuie exclusă pista rusească. Știm capacitatea lor de a organiza atacuri teroriste în diferite țări”, a spus Oleksandr Korniienko.
Kremlinul a negat că ar fi avut vreun rol în tentativa de asasinat, scriu dw.com și nbcnews.com.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: