Primul stat eminamente mafiot - cea mai mare „realizare” a elitelor progresiste în Europa! Clinton și Blair sunt urmăriți de „blestemul regelui Midas”?

Duminică s-au împlinit 20 de ani de la cea mai de „succes” operațiune a elitelor progresiste mondiale în Europa - bombardamentele împotriva statului yugoslav.

Trec peste faptul că acțiunea NATO n-a avut niciodată mandatul Connsiliului de Securitate al ONU, că a reprezentat un precedent extrem de grav din punct de vedere al dreptului internațional și o să mă refer exclusiv la rezultatele acestei campanii militare purtate în numele unor principii mărețe.

Înainte de începerea operațiunilor militare din martie 1999, faimosul premier britanic Tony Blair susținea, sus și tare, că lumea civilizată trebuie să intervină, pentru că în Kosovo are loc „un genocid rasial”. La rândul său, faimosul președinte american Bill Clinton promitea că, după intervenția militară, în Kosovo va fi edificată o „democrație multietnică”. Ce s-a ales de toate aceste promisiuni?

Iată ce spun editorialiștii site-ului francez de dreapta Boulevard Voltaire! „Din 1999, Kosovo a primit mai mult ajutor pe cap de locuitor decât au acordat americanii Europei după război prin Planul Marshall. Cu toate astea, Kosovo rămâne o epavă din punct de vedere economic- 30% din populație trăiește sub pragul sărăciei, 10% sunt sub pragul sărăciei extreme, iar șomajul în rândul tinerilor atinge 55%. Conform sociologului albanez Belgzim Kamberi, după război, refugiații au vrut să se întoarcă acasă cu orice preț, chiar dacă țara era devastată. Astăzi, un singur vis le-a mai rămas tinerilor, să plece. Singura poveste de succes în Kosovo este imigrația”.

Serviciul militar obligatoriu. România trebuie să-și întărească sistemul de apărare

Românii nu scapă de noi impozite. Categoriile ce vor fi vizate să rămână cu mai puțini bani

După părerea mea, Kamberi exagerează. Kosovo se poate lăuda și cu alte „succese”. În țară există întreprinderi foarte profitabile. De exemplu, bordelurile care oferă servicii militarilor din Statele Unite și NATO, oficialilor din agențiile ONU, dar și membrilor bogatelor ONG-uri care acționează în regiune.

Și cum afacerea s-a dovedit foarte bănoasă, mafia albaneză, cu solide legături la nivel guvernamental, asigură fete și pentru export, oriunde există cerere în lume, dar mai ales în Emiratele Arabe Unite, Israel și Europa Occidentală. Nici banii obținuți din traficul de organe nu sunt de lepădat, mai ales că foștii luptători ai Armatei de Eliberare par să aibă tradiție în acest domeniu (dacă ar fi să ne gândim la acuzațiile, evident nefondate, aduse lui Madeleine Albright, secretarul de Stat american al președintelui Clinton că ar fi primit drept cadou un rinichi).

Dar nu e vorba numai de aceste afaceri. Kosovo tinde să devină un stat eminamente mafiot. Iată ce spune europarlamentarul de stânga Giuseppe Arlacchi, expert în lupta împotriva mafiei: ”Kosovo a fost cea mai mare greșeală a noastră. Am creat un stat mafiot și acum ne îngrijim să ascundem adevărul”.

Cel mai răsunător fiasco este însă „democrația multietnică” visată de Bill Clinton. De la sfârșitul războiului, 200 000 de sârbi au fugit din Kosovo, 1000 dintre cei rămași au fost uciși, iar 150 de biserici ortodoxe au fost distruse. De altfel, în cel mai recent raport privind situația drepturilor omului, document elaborat de Departamentul pentru Afaceri Externe al SUA, se arată că în Kosovo are loc un atac împotriva sârbilor la fiecare două zile.

În schimb, 700 de moschei stau chezășie credinței puternice a kosovarilor. Au fost construite cu petrodolari din Arabia Saudită și de la bogatele monarhii arabe din regiunea Golfului Persic. Tot de acolo au venit și ideile despre războiul sfânt pe care adevărații credincioși au datoria să-l poarte. Iar ideile au dat roade.

Kosovo este regiunea europeană care a dat Statului Islamic cei mai mulți luptători, dacă e să ne raportăm la numărul de locuitori. Desigur, “mărețele realizări” din Kosovo ale cuplului Clinton- Blair pălesc în fața dezastrului uriaș pe care Obama și asociașii săi l-au provocat în lumea musulmană cu „Primvara arabă”.

Să fie asta o confirmare a faptului că este o nebunie să faci mereu aceleași lucruriși să aștepți rezultate diferite? Sau, mai degrabă, elitele progresistesunt urmărite de un blestem asemănător cu al Regelui Midas: să-și umple buzunarele cu aur, în vreme ce lumea se face bucăți?