Primul pas în desființarea secției care anchetează magistrații s-a făcut. Nimeni nu a observat. Kovesi ar putea scăpa de dosar

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a anunțat, miercuri, că plenul a adoptat tacit proiectul de lege care propune desființarea Secției speciale de investigare a magistraților. În 21 februarie a expirat termenul până la care putea fi dezbătut în Camera inferioară, dar for decizional în acest caz este Senatul. Proiectul a fost depus în Parlament de USR în luna octombrie, anul trecut.

În 21 februarie, PNL a depus un alt proiect de lege prin care cer și ei desființarea secției. Inițiatori sunt Raluca Turcan, Ioan Cupșa și Gabriel Andronache. În opinia lor, Secția are competențe extinse, care îi depășesc pe procurori.  „Criticăm lipsa de specializare și competența extinsă a acestei Secții (...) Procurorii Secției trebuie să se priceapă la toate: de la cele mai simple infracțiuni, cele mai comune, până la trafic de persoane, trafic de droguri, terorism, infracțiuni de corupție, proxenetism, infracțiuni economice grave. Principiul specializării nu se mai aplică, fără nicio rațiune, cu o lipsă elementară de logică”, se arată în expunerea de motive.

Secţia de anchetare a infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General s-a înființat în luna octombrie. Adina Florea, propunerea ministrului Justiției pentru conducerea DNA, respinsă de președintele Klaus Iohannis, a fost numită procuror, iar Gheorghe Stan, fost adjunct al Secției Judiciare a CSM, este șeful instituției.

În 15 februarie, Secția a anunțat că a început cercetările în dosarul fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi, sub suspiciunea de luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă.