Primul oraş care n-o mai scaldă: "Ori eutanasiem câinii, ori creştem taxele şi îi îngrijim". Tu ce alegi în oraşul tău?

Primăria Hunedoarei face consultare publică din casă în casă, mai ieftină decât un referendum. În martie, după ce se adună chestionarele, se ia decizia.

„Până la finele lunii ianuarie, vom organiza o întrevedere cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari şi cu şefii de bloc. Nu avem bani pentru un referendum în toată regula. Împreună cu liderii asociaţiilor vom întocmi un chestionar scurt şi clar, cu care aceştia se vor prezenta la fiecare familie în parte. În opinia mea sunt doar două soluţii: ori eutanasiem câinii, ori îi păstrăm, dar îi îngrijim aşa cum trebuie, lucru care ar presupune majorarea de taxe şi impozite locale", spune primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada.

Acesta adaugă că rezultatele operaţiunii de consultare vor fi cunoscute la sfârşitul lunii martie şi se va decide cum se va proceda în continuare. „Între timp, vom încerca să facem şi o inventariere a câinilor fără stăpân pentru a vedea cât ne-ar costa atât varianta eutanasierii cât şi cea a construirii unui adăpost cu 1.000 sau 2.000 de locuri pentru câini".

Primarul Hunedoarei adaugă însă că demersurile municipalităţii pe care o reprezintă vor fi în zadar, în cazul în care în Deva, Simeria şi Călan, oraşe situate la doar 15 kilometri distanţă, nu sunt luate simultan măsuri pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari.

Anul trecut, numai la Urgenţa Spitalului din oraşul Hunedoara s-au prezentat 400 de persoane care au fost muşcate de câini. La acestea se adaugă persoanele care au fost agresate, dar au scăpat fără leziuni grave. CITIŢI ŞI:

  • În Braşov au reapărut câinii maidanezi!
  • Maidanezii, specie rară în patru-cinci ani
  • În București sunt 10.000 de câini nesterilizați
  • Trei milioane de câini vagabonzi vor fi omorâţi. AFLĂ în ce ţară
  • Problema maidanezilor, rezolvată: ”Șefii de haită să fie duși în adăposturi”
  • Front al personalităților românești: Artiști, sportivi și medici cer președintelui să nu promulge legea eutanasierii maidanezilor
  • 150.000 de maidanezi, la mâna primarilor. Vezi ce se întâmplă cu câinii din oraşul tău