Câte tone cântărea primul om obez și ce ideea a avut ca să devină putred de bogat

Câte tone cântărea primul om obez și ce ideea a avut ca să devină putred de bogat

Pe peretele unei scări șubrede din Muzeul Newarke Houses din Leicester, Anglia, este agățat un portret al lui Daniel Lambert, pictat în 1806. Lambert cântărea peste 3 tone (335 de kilograme) și era socotit un mister medical.

Fiind prea corpolent ca să poată munci, Lambert a avut o idee ingenioasă: le cerea oamenilor câte un șiling ca să-l vadă. Lambert a fost primul om obez, confirmat medical, din Marea Britanie și a câștigat o avere expunându-și corpul prin toată țara.

Portretul îl infățișează la sfârșitul vieții lui: bogat și respectat. Un fiu renumit al orașului Leicester – dezvăluie jurnalistul de investigații Jacques Peretti în volumul Înțelegerile care ne-au schimbat lumea, apărut la noi anul trecut la Editura Litera.

Dar să aflăm, în continuare, unde bate Peretti când amintește de grăsanul din Leicester: Două sute de ani mai târziu, vehicule special concepute, numite „ambulanțe bariatrice“, adună în fiecare săptămană o duzină de Daniel Lambert în zona orașului său natal Leicester.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au demolat casa pentru o fată cu greutate

53 de livre nu mai înseamnă mare lucru pentru echipajele de pe aceste ambulanțe, aflandu-se la extrema inferioară a spectrului greutății. La sfarșitul unei ture, pacienții demni de menționat sunt cei care cântăresc 500 de kilograme.

Ambulanța special concepută este echipată cu o gamă de dispozitive bariatrice, printre care o „spatulă“ care ajută la ridicarea oamenilor care au căzut din pat sau, într-o situație cu care s-a confruntat echipajul cu care am vorbit, spatula a ajutat la scoaterea unui bărbat obez prins între cei doi pereți ai holului casei sale.

Pe langă ambulanță, mai există un convoi de dispozitive de susținere, cum ar fi un cric pentru ridicarea pacienților pe o targă întărită. În cazuri extreme, costul transportării la spital a unui pacient poate depăși 100. 000 de lire.

Am devenit mai lacomi ca rasă?

Pentru a duce la spital o adolescentă de 390 de kilograme, din Marea Britanie, a fost necesară demolarea parțială a casei acesteia. Dar obezitatea morbidă nu se află în centrul crizei obezității. În medie, în Regatul Unit, cu toții – bărbații, femeile și copiii – sunt cu 19 kilograme mai grași decat cei de la mijlocul anilor 1960.

Nu am observat cum s-a petrecut transformarea, însă această schimbare lentă se poate vedea în apariția mașinilor cu locuri mai mari, a cabinelor de schimb mai mari la piscină, în faptul că mărimea XL la pantaloni a fost redenumită L (iar L a fost redenumită M). Britanicii formează o națiune elastică, cu un simț al normalului în expansiune continuă.

Când își bagă zahărul coada

Dar de ce sunt atât de grași? Nu am devenit mai lacomi ca rasă. Contrar înțelepciunii populare, nu suntem mai puțin activi. Un studiu longitudinal efectuat de profesorul Tery Wilkin, de la spitalul Plymouth, a măsurat activitatea fizică a copiilor pe o perioadă de 12 ani și a descoperit că este la fel ca acum 50 de ani.

Ceva s-a schimbat însă: cantitatea pură de zahăr din mâncarea noastră. Așa cum, în anii 1940, știința a demonstrat că dietele nu funcționează, la fel, în anii 1970, știința a început să studieze efectul pe care îl are asupra obezității creșterea fără precedent a consumului de zahăr.

Spre deosebire de primele descoperiri științifice, care au furnizat bazele industriei dietelor, cele din urmă, referitoare la zahăr, au fost însă ignorate. Lăcomia marilor industriași din domeniu a întrecut cu mult grija pentru o societate sănătoasă.