Adaptare după nuvela cu acelaşi titlu de Ion Băieșu, filmul „Maiorul și moartea”, din 1967, este primul din istoria cinematografiei românești care abordează genul polițist. Deși înaintea lui au mai existat două pelicule – „Alarma în munți” (1955) și „Portretul unui necunoscut” (1960), care tratau teme apropiate de tiparul clasic al genului – nici una dintre cele două nu se rezumau doar la povești cu „gangsteri și copoi” (primul film menționat era, mai mult, unul de spionaj, cu o narațiune plasată în timpul celui de-al doilea război mondial, iar cel de-al doilea, deși sută la sută polițist, e totuși un palid exemplu de virtuozitate actoricească, în pofida numelor uriașe de actori ai vremii care jucau în peliculă – Geo Barton, Fory Etterle, Lazăr Vrabie, Ștefan Ciubotărașu, Ioana Bulcă, fiind deficitar atât în ceea ce privește scenariul, cu accente “proletcultiste”, cât și intriga, naivă) ,  „Maiorul și moartea” rămâne punctul zero al filmului polițist de la noi. Cu atât mai mult cu cât beneficiază de aportul actoricesc al uriașului Gheorghe Dinică.

Faptul că povestirea lui Ion Băieşu, Maiorul şi moartea, face parte din literatura numită foiletonistică, nu prezintâ prea mare importanță atunci când vine vorba de o adaptare cinematografică, potrivit unei cronici de film publicată cu ani în urmă pe aarc.ro. Se ştie că, în general, ecranizările coboară cu un etaj-două capodoperele literare şi înnobileazâ surprinzător scrierile modeste. Cu condiția ca acestea din urmă să pună la îndemâna cineastului fapte şi idei, şi ca cineastul însuşi să aibă ceva de spus. De altfel, Ovidiu S. Crohmălniceanu (citat de T. Caranfil în cronica din „Informaţia Bucureştiului."), considera povestirea lui Băieșu, „Maiorul şi moartea”, una cu virtuți narative, dar și cu „avantajul cinematografibilității”.

„Povestirea lui Băieşu e cinematografică în sensul că însăilează o serie de reminiscențe, de locuri comune şi procedee codificate de filmul politist: spargerea unui safe, apelându-se la concurul unui „specialist în retragere"; uciderea unui copil (tratată cu nepăsarea demnă de cel mai divers dintre fapte); urmărirea, capturarea (cu o ușurinţă  descumpănitoare), anchetarea şi condamnarea delincvenţilor: fine del primo tempo… Secondo tempo : încercarea unuia dintre condamnaţi să se răzbune prin mandatari; înlocuirea gloanțelor de revolver cu cartuşe false; introducerea unei maşini infernale într-o casetă, în locul bijuteriilor etc. Toate aceste „elemente solide" nu sunt, precum oricine poate să constate, decât poncife ale genului, a căror repetare la nesfârşit nu ar avea darul bucure decât pe copii sau pe spectatorul acritic”, scrie autorul cronicii la care am făcut referire. Tot el se întreabă, la un moment dat, dacă avem sau nu de-a face cu un film polițist. „Fără a fi partiizani neînduplecați (şi desueți) ai purității genurilor, trebuie să mărturisim că ne derutează această isteață trecere de la un ton la altul sau, mai bine zis, această adecvare la un ton mereu ambiguu. Este „Maiorul şi moartea un film polițist?”. Este şi nu este. O fi, atunci, o parodie a genului? Mai mult da, şi mai mult nu. 

Și totuși, filmul are substanță. Poate și datorită genialei interpretări a lui Dinică. Și nu numai.Subiectul filmului este relative simplu. Fără întorsături bruște de situație sau spectaculoase răsturnări scenaristice.

Undeva, lângă Ploiești, într-un geamantan, este descoperit cadavrul unei fetițe. Ancheta întreprinsă de maiorul Tache conduce spre idea că autorul cumplitei fapte este un vechi borfaș, Solomonică. Acesta ar fi acționat la comanda nepotului unui mare bogătaș, fugit peste hotare și întors acum în țară, ca turist. În fiecare zi, maiorul Tache primește scrisori de amenințare cu același conținut: “Salutări pe curând, Moartea”.

Regia filmului a fost semnată de Alexandru Boiangiu. Scenariul îi aparține Ion Băieșu, secondat de Alexandru Boiangiu. Pe lângă rolul principal interpretat de Dinică, avem parte de prestații actoricești de marcă: Vasilica Tastaman, Ion Stănescu, Jean Constantin, Marin Moraru, Carmen Galin, Draga Olteanu Matei, Ștefan Mihăilescu- Braila. Pelicula este o producție a Studioului cinematografic „Bucuresti”

Una peste alta, „Maiorul și moartea” este un film polițist reușit. E mai actual ca niciodată. Remarcăm imagini din Ploieștiul vechi cu Dinică lângă vechiul sediu al Primăriei și clădirile din centru demolate de comuniști după cutremurul din 1977.

Te-ar putea interesa și: