Primul drive-test cu noul Volkswagen Passat

Am condus, vineri şi sâmbătă, la Barcelona, a şaptea generaţie a modelului Volkswagen Passat. Autoturismul german de clasă medie s-a prezentat în faţa jurnaliştilor cu un facelift care i-a injectat o doză suplimentară de sobrietate şi un pachet tehnologic dintre cele mai consistente pentru o maşină din segmentul său.

A şaptea generaţie Volkswagen Passat se bazează pe arhitectura optimizată a modelului actual.

Dincolo de modificările de ordin estetic, autoturismul oferă un tren de rulare modificat (care, împreună cu o izolare fonică superioară, asigură un confort suplimentar), o gamă de motorizări care se laudă cu un consum mai mic cu până la 18% (faţă de a şasea generaţie) şi un arsenal de sisteme menite să-l asiste pe şofer şi să-i uşureze munca la volan.

Nu peste mult timp, noul Passat va ajunge şi la dealerii Volkswagen din România. Neoficial, lista de preţuri n-ar trebui să cunoască modificări importante, în comparaţie cu generaţia actuală.

Design şi dimensiuni

La prezentarea oficială, reprezentanţii Volkswagen au încercat să ne convingă că, odată cu a şaptea generaţie, Passat-ul s-a trasformat într-un mic Phaeton.

Din anumite unghiuri (vezi partea frontală) şi mai ales din interior (graţie confortului fonic remarcabil din timpul mersului), Passat-ul are ceva din vârful de gamă Volkswagen.

Mergând pe logica propusă de producător, ar trebui ca noul VW Jetta să fie supranumit "micul Passat". Vom zăbovi însă mai mult asupra acestei chestiuni la momentul lansării berlinei compacte.

Passat-ul are 4,76 metri lungime (4,77 metri - în cazul versiunii Estate) şi 1,82 metri lăţime. Ampatamentul măsoară 2,71 metri. În cabină pot călători, ca şi până acum, fără impedimente, patru pasageri bine făcuţi. Prezenţa celui de-al cincilea nu va strica însă decisiv calitatea vieţii celor de pe banchetă.

Portbagajul dispune de o capacitate de 565 de litri, în cazul berlinei, şi 603 litri pentru Estate (1.731 de litri - cu spătarul bachetei coborât) - loc suficient pentru o mulţime de bagaje.

Confort

Indiscutabil, noul Passat ştie cum să robotească pentru tihna şoferului. 

Postul de condus propune o poziţie comodă. Instrumentarul de bord este clar şi intuitiv. Cabina şi trenul de rulare filtrează zgomotele din exterior şi imperfecţiunile de pe şosea.

În fine, un ansamblu de sisteme sporesc siguranţa la bord sau înlesnesc misiunea şoferului. 

Tehnologie

Sistemele clasice de siguranţă (ABS, ESP, şase airbaguri) sunt prezente în echiparea de bază, Trendline).

Versiunile superioare, Confortline şi Highline, dar şi lista de opţionale întregesc un tablou cu multe puncte de atracţie.

Pentru prima oară în acest segment, Passat oferă sistemul "Fatigue detection", care monitorizează comportamentul şoferului şi avertizează atunci când sesizează o modificare a stilului de condus - cel mai probabil generată de oboseală - solicitându-i celui de la volan, prin intermediul unor semnale acustice şi luminoase, să ia o pauză de cafea.

Passat este şi primul model Volkswagen dotat cu funcţia "City Emergency Braking" - parte a sistemului ACC (Adaptive Cruise Control). La viteze sub 30 km/h, maşina poate iniţia acţiunea de frânare, pentru a evita (sau diminua) impactul cu un vehicul aflat în faţă.

Cei care detestă manevrele de parcare pot opta pentru "Park Assist". La o simplă apăsare de buton, Passat-ul identifică un spaţiu optim (paralel sau chiar perpendicular pe direcţia de mers - cum este cazul parcărilor din centrele comerciale) pentru ca apoi să execute manevrele necesare pentru a-l ocupa.

Tot ceea ce trebuie să facă şoferul este să calce pedalele de acceleraţie şi frână.

Printre noutăţi se numără şi o opţiune care poate părea amuzantă, la prima vedere, dar care şi-ar putea dovedi utilitatea. "Easy Open" facilitează accesul la portbagaj pentru posesorii versiunii sedan.

Şoferul care se apropie de maşină cu mâinile ocupate, dar cu cheia în buzunar, trebuie să se poziţioneze în dreptul capotei şi să îşi penduleze piciorul pe sub bara spate, într-un gest care imită un şut în jocul de fotbal.

Senzorii, care detectează prezenţa cheii şi "citesc" mişcarea specifică, comandă capotei portbagajului să se deschidă singură.

Motoare şi transmisii

Toate motoarele oferite de noul Passat sunt deja clasice în gama Volkswagen. La fel şi transmisiile.

Inginerii germani le-au optimizat însă pentru rezultate spectaculoase, mai cu seamă pentru aspecte precum consumul şi emisiile.

Astfel, cel mai mic turbodiesel (1.6 TDI - 105 CP) consumă, în medie, potrivit datelor oficiale, 4,2 l/100 km şi emite 109 grame dioxid de carbon pe kilometru.

Versiunea 2.0 BlueTDI - 140 CP respectă de pe acum normativul de poluare Euro 6! Gama de motoare turbodiesel este completată de versiunea cu 170 de cai-putere a unităţii de 2.0 litri.

Toate motoarele TDI sunt echipate cu sistemul "Start-stop".

Propulsoarele pe benzină oferite de noul Passat sunt: 1.4 TSI - 122 CP, 1.4 TSI - 150 CP, 1.8 TSI - 160 CP, 2.0 TSI - 211 CP.

Versiunea de top are sub capotă un V6 normal aspirat, care livrează 300 de cai-putere către ambele punţi, prin intermediul sistemului de tracţiune integrală 4Motion (disponibil, opţional, şi pentru 2.0 TDI). 

Toate motoarele sunt conectate standard la o cutie de viteze manuală cu 6+1 trepte. Cu excepţia celui mai mic TDI, fiecare poate fi combinat cu o transmisie automată DSG cu 6+1 sau 7+1 rapoarte.

Ţinută de drum

Volkswagen şi-a propus ca noul Passat să devină un autoturism ideal pentru călătoriile lungi şi, trebuie spus, a reuşit.

Maşina este în elementul său pe autostradă, iar pe drumurile virajate se lipeşte fără probleme de asfalt, fără ajutorul sistemelor electronice, până la viteze pe care, cei mai mulţi dintre proprietarii maturi nu le vor gusta prea des.

Passat-ul răspunde bine la comenzi, chiar dacă direcţia este prea asistată pentru gusturile noastre. Oricum, în cazul deplasărilor prin oraş, acest detaliu ar putea fi privit mai degrabă ca un lucru pozitiv.

Consum

Se ştie că cifrele oficiale măsurate de constructor în condiţii ideale nu vor putea fi atinse de niciun şofer obişnuit, în traficul real.

Evident, nici Passat-urile conduse la Barcelona n-au contrazis această teorie, lucru de înţeles, totuşi, întrucât nu numai că nu am făcut din asta o prioritate, dar am şi forţat motoarele mai mult decât ar înţelege să o facă un şofer obişnuit, care se deplasează spre serviciu sau către o staţiune de vacanţă.

Chiar şi aşa, consumul mediu indicat de computerul de bord a fost neaşteptat de digerabil pentru fiecare dintre cele trei maşini (toate dotate cu trasnmisie automată DSG) pe care am avut timpul să le punem la treabă.

Cea mai bună performanţă am obţinut-o cu Passat Estate 1.4 TSI - 150 CP: 6,2 l/100 km. E drept, în acest caz, aproape două treimi din traseu a fost parcurs pe autostradă.

A urmat, în ordine crescătoare, versiunea sedan 2.0 TDI - 170 CP, cu 7,3 l/100 km, care a fost şi cea mai solicitată, pe un superb drum de munte, cu viraje în urcare şi coborâre.

Cel mai slab rezultat (după un traseu variat, care a culminat cu un ambuteiaj de şapte kilometri) l-am scos cu Passat Variant 1.8 TSI - 160 CP: 8,1 l/100 km. Adevărul este că, până să ni se "înfunde", TSI-ul s-a bătut frumos cu "vărul" mai mare pe motorină.

Din 1973, Volkswagen a vândut cinsprezece milioane de Passat-uri. Noua generaţie - sau faceliftul exhaustiv al celei vechi, cum doriţi - nu prea are altă opţiune decât să învârtă mai departe, cu spor, contorul succesului pentru venerabilul model german.